Cîțu A DEMISIONAT! Președintele Senatului este (foto 2)…

Florin Cîțu a fost forțat să demisioneze, astăzi, de la șefia Senatului, după ce a aflat că PNL i-a retras sprijinul politic pentru această funcție.
Astfel, el devine un simplu parlamentar liberal, după ce, nu cu mult timp înainte, era și premier, și numărul 1 în PNL.
Președinte interimar al Senatului va fi Alina Gorghiu.
„Președintele partidului și secretarul general mi-au cerut demisia, mi-au spus că mi s-a retras sprijinul partidului. Nu am vrut să îi pun pe unii dintre colegii mei în situația penibilă de a vota împotriva conducerii partidului și am luat decizia de a mă retrage. Știți foarte bine ce mi s-a reproșat. Sunt aceleași declarații de ani de zile, acele măsuri care vin de la PSD, măsuri care fac rău românilor și cărora mereu m-am opus. Pe cei din PSD i-am supărat foarte tare”, a declarat Florin Cîțu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

