Cioloş: Alerta italienilor referitoare la lactatele româneşti a fost greşită
Premierul României, Dacian Cioloş, a cerut clarificarea situaţiei referitoare la alerta italienilor care viza produsele provenind din România. Premierul a precizat că alerta a fost greşită.
„Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare, alerta a vizat greşit, iniţial, produsele din lapte de oaie şi înţeleg că a fost corectată apoi cu lapte de vacă şi nu la nivel naţional pentru toate produsele româneşti, ci pentru produsele care într-adevăr au fost identificate” a declarat Dacian Cioloş, la Alba Iulia, conform Mediafax. „Înţeleg că alerta a vizat exact produsele de la Brădet şi nu altele. Comunicarea care a venit de la comisie a fost prea generală şi am cerut clarificarea acestor lucruri“, a mai spus premierul.
Săptămâna trecută, se anunţa că infecţia intestinală de care suferă copilul român internat într-un spital din Florenţa a fost provocată de consumul de brânză provenind din România. Conform autorităţii sanitare locale din Florenţa, copilul care s-a îmbolnăvit ar fi consumat brânză produsă de Lactate Brădet.
„Autorităţile italiene au admis faptul că, din eroare, în notificarea de alertă iniţiată în data de 16.03.2016 a fost menţionată o brânză provenită de la SC Brădet, produsă din lapte de oaie, în loc de brânză produsă din lapte de vacă”, arată Autoritatea Sanitar Veterinară din România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.