Politic

Cine sunt bogații Guvernului Grindeanu? Printre cei mai puțin avuți se numără braşoveanul Marius Dunca

 

Dacă au acceptat să fie înalți demnitari, acum le sunt studiate cu atenție și averile. Astfel, analizând declarațiile de avere pe care erau obligați să le afișeze odată ce dețin o funcție publică de rang înalt, cea care are o situație materială considerabilă, de invidiat chiar, este Ana Birchall, tocmai așezată în fotoliul de ministru al Afacerilor Europene. Ea are investiţii financiare în străinătate estimate la 23 de milioane de euro, dar şi bani în conturi cu o valoare totală care depăşeşte 230.000 de dolari. Averea este completată de două apartamente în SUA.

Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării în Guvernul Grindeanu, are trei locuinţe în Siria, achiziționate de soțului său, sirian, şi una în Constanţa, achiziționată împreună.

Alexandru Petrescu, ministru al Economiei, este proprietarul unei case în Anglia. Tot el are şi cele mai mari venituri anuale dintre toţi miniştrii nominalizaţi, de aproape 31 de mii de lei pe lună.

Pavel Năstase, de la Ministerul Educaţiei, are 11 depozite în lei, euro şi dolari, în valoare totală cce depășește suma de două milioane de lei.

Printre cei mai puțin avuți miniștri din cabinetul Grindeanu se numără brașoveanul Marius Dunca, ministrul Tineretului, care trăieşte din salariu. în aceeași situație se află și Augustin Jianu, de la Ministerul Comunicaţiilor, potrivit informațiilor culese din presa națională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button