Cine cere ștampilă este sancționat disciplinar
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea (foto), a semnat un ordin de ministru prin care li se interzice funcţionarilor din subordine să mai solicite ştampilă pe documentele pe care le primesc în relaţia cu beneficiarii, informează un comunicat al ministerului de resort.
„Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entităţile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să aplice ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, fapta de a solicita aplicarea ştampilei, săvârşită de funcţionarii publici sau personalul contractual din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va constitui, în urma ordinului semnat de ministrul Ghinea, abatere disciplinară şi va fi sancţionată conform prevederilor legale.
„Am semnat astăzi un ordin de ministru prin care le este interzis funcţionarilor din zona fondurilor europene să solicite ştampilă pe documente. Se tot dau legi în acest domeniu, există reglementări, dar proasta obişnuinţă în administraţie continuă acest obicei care nu are nicio bază legală. Toate legile pe această temă apărute până acum au fost ignorate de către majoritatea funcţionarilor. Acest lucru se schimbă la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene din acest moment”, a declarat vineri ministrul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.