Cifrele unui dezastru

„Am decis să plec din România din cauză că m-am săturat să muncesc 10-12 ore pe zi, șase zile pe săptămână, iar atunci când e vorba despre recompensarea acestei munci să fiu luat de prost. La un moment dat, am refuzat ideea că trebuie să mă resemnez la a câștiga, toată viața, doar cât să-mi plătesc chiria, întreținerea locuinței, mâncarea și, eventual, țigările”.

„Am plecat din cauză că mi s-a făcut o imensă lehamite de faptul că majoritatea celor cu care am avut de-a face, fie ei șefi, colegi de muncă, funcționari ai statului, cunoscuți, chiar și rude încearcă să se folosească de tine, să te înșele, să te jecmănească, să te denigreze, să te privească drept un ins vinovat de ceva, să te facă să nu-ți fie bine. Din punct de vedere pur material, m-aș fi descurcat și în România, chiar dacă la un nivel mai scăzut decât în țara unde sunt acum”.

„Înainte să plec, lucram într-o firmă de stat și câștigam 1.300 de lei lunar, în condițiile în care absolvisem două facultăți de stat, la universități bine cotate, și făcusem un master, plus că aveam câțiva ani de experiență în domeniu. Salariul abia îmi ajungea pentru chiria unei garsoniere, o factură-două și o parte din mâncare. Dacă nu m-ar fi ajutat părinții, n-aș fi rezistat acolo. Era o situație absolut jenantă, mă simțeam pe de o parte rușinat (față de părinți, în primul rând), pe de alta batjocorit. Aveam stări depresive. Mi-am spus că singura mea șansă este să plec din această țară”.   

„Pe mine groaza m-a făcut să părăsesc România. Groaza că după ce aș fi devenit părinte, ar fi trebuit să locuiesc în continuare cu părinții. Sau cu socrii. Groaza că n-am să-i pot asigura copilului meu condiții pentru a-și cultiva și pune în valoare potențialul. Groaza că mă voi îmbolnăvi și voi ajunge și eu o victimă a sistemului de sănătate din România. Groaza că voi ajunge, poate, la vârsta pensionării și din pensie nu voi reuși să supraviețuiesc…”.

Cele de mai sus sunt mărturii ale unor oameni care, într-un moment al vieții lor, au fost nevoiți să aleagă a-și părăsi țara. Nu de bine au plecat, ci pentru că aici nu vedeau nici o șansă. Lor li se adaugă foarte mulți alții. Potrivit unui recent studiu al ONU privind migrația, în perioada ultimilor 15 ani România a fost statul cu a doua cea mai rapidă creștere a numărului de emigranți. Doar Siria – țară măcinată de un război devastator –  ne depășește în această privință! Cu aproape 3,5 milioane de persoane plecate din țară, cifră avansată de ONU, România ocupă locul al 17-lea în lume și locul al IV-lea în Europa (aici, însă, după state care au de 2,3,4 ori mai multă populație decât noi). Practic, în fiecare oră, 16 români își părăsesc țara! Iar politicienii privesc senini în altă parte, să nu fie nevoiți să dea față cu realitatea…

Acest dezastru demografic – da, acesta e termenul corect! – are și alte consecințe decât scăderea populației: îmbătrânirea acesteia (de plecat pleacă oamenii activi profesional), ca și reducerea competitivității economice și sociale. Dar ce nevoie mai e de competitivitate, când România a pierdut din 1990 încoace active depășind 1.600 de miliarde de dolari, pagubele fiind mai mari decât cele suferite, cumulat, de țara noastră în cele două războaie mondiale?