Politic

„Cei cu salarii mai mari decât președintele să renunțe voluntar”

„Cei cu salarii mai mari decât președintele să renunțe voluntar”

Vicepremierul Dragoș Anastasiu spune că sunt angajați din instituții și companii de stat ale căror venituri depășesc salariul președintelui României, cerându-le să renunțe voluntar la sumele în plus, într-un gest de solidaritate socială. Declarațiile au fost făcute miercuri seara, în cadrul unei emisiuni la B1 TV.
„Vrem să renunțe la aceste sume voluntar în spiritul solidarității cu pensionarii, cu mamele cu copii mici, cu elevii. Să vină voluntar să spună că până la sfârșitul anului renunță X la sută. În primă fază e voluntar, sunt convins că unii nu vor veni”, a declarat Anastasiu. Salariul brut al președintelui României, conform legislației actuale, este echivalentul a 12 salarii minime brute. În termeni neți, acesta ajunge la aproximativ 16.000–17.000 lei lunar, potrivit chiar declarațiilor recente ale președintelui Nicușor Dan, care a menționat ironic că „pe măsură ce am crescut în funcție, salariul a scăzut”.

Anastasiu a sugerat că salariul președintelui ar trebui să devină un plafon simbolic pentru veniturile din administrația publică, cel puțin până la o reașezare echitabilă a sistemului bugetar.

Vrem să renunțe la aceste sume voluntar în spiritul solidarității cu pensionarii, cu mamele cu copii mici, cu elevii. Să vină voluntar să spună că până la sfârșitul anului renunță X la sută. În primă fază e voluntar, sunt convins că unii nu vor veni”, a spus Anastasiu.Vicepremierul a anunțat, de asemenea, că vor fi schimbate criteriile de performanță pentru cei care fac parte din consilii de administrație.„Nu stau să văd dacă stai o jumătate de oră la țigară, dar stabilesc obiective. (…) Lumea nu mai are încredere și atunci trebuie să livrăm”, a spus el.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button