Politic

Ce va urma în privința guvernării?

 

Alegerile europarlamentare au trecut, la fel referendumul convocat de președintele țării, ambele cu rezultate proaste sau – dacă ne referim îndeosebi la referendum – foarte proaste pentru PSD. Liviu Dragnea e istorie, pentru a-l cita pe baronul social-democrat Marian Oprișan, iar cei din primul său rând de apropiați au început a fi executați politic de actuala conducere, Viorica Dăncilă având, în acest sens, sprijinul celor execitați politic anterior, de Liviu Dragnea, ca și al multor nume cu greutate din teritoriu. Ce urmează?

Sunt două variante pe care liderii politici le vehiculează, în ceea ce privește exercitarea puterii în România. Una este ca PSD să țină cu dinții de guvernare conform zicalei „nu pleacă de bunăvoie câinele din curtea măcelăriei”. Pentru aceasta se pronunță Viorica Dăncilă și cei mai mulți fruntași PSD. „Nu demisonez! Categoric nu! Am în spatele meu atâția români care și-au pus încrederea în Guvern. S-a votat pentru europarlamentare, nu pentru parlamentare”, a declarat premierul și proaspătul lider interimar al PSD. De altfel, conducerea acestui partid a și nominalizat patru propuneri de noi miniștri, pe care le va transmite la Cotroceni. Rămâne de văzut ce va face Klaus Iohannis, aflat între ciocanul așteptării populare și nicovala interesului politic…

A doua variantă este susținută nu doar de principalele forțe de opoziție, ci și de unele voci destul de importante din PSD. Firește, pentru motive diferite. Ludovic Orban și Rareș Bogdan, de pildă, s-au repezit să ceară demisia Guvernului, amenințând cu moțiune de cenzură în caz contrar. De cealaltă parte, artizanul politicii fiscal-bugetare impuse României de PSD, economistul Cristian Socol, a afimat că „partidele de opoziție trebuie să preia cât mai rapid posibil guvernarea și să aplice TOATE măsurile pe care au promis că le implementează în primele 24 de ore”. Primarul PSD din Bacău (considerat, cel puțin până luni, ca făcând parte din fidelii lui Dragnea) dat și el un mesaj similar: „Acest vot ne delegitimează pentru a conduce Guvernul României. Consider că în actualul context european și național cei care au câștigat aceste alegeri trebuie să își asume guvernarea”.

Ieșirea PSD de la guvernare, indiferent cum, i-ar da un răgaz să-și mai regleze din conturile interne și, în paralel, să adopte o strategie de opoziție ofensivă, plecând de la premisa că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Și să lase PNL și USR pe cap cu toate datoriile făcute de guvernele post-2016, precum și cu celelalte probleme legislative, bugetare etc. În schimb, actuala opoziție, preluând puterea acum, ar câștiga atu-ul de a deveni, printre altele, organizator ar alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare. Ceea ce nu-i puțin…

În fine, o a treia variantă a fost avansată de Florin Jianu, fost ministru pentru IMM-uri, în 2014, vreme de câteva luni, și președinte al Consiliului Național al IMM-urilor din România: un Guvern de uniune națională, unul „format din specialiști care știu ce înseamnă politicile publice din domeniile lor”. Ar fi cea mai logică și cea mai indicată variantă. Guvernele de uniune națională se formează în perioade de criză. Or România este într-o criză politică. Din păcate, însă, nu cred că partidele vor accepta o asemenea „intruziune” în sistemul lor. Plus că, și dacă s-ar reuși aducerea lor la aceeași masă, în prima secundă vor încerca să se tragă în piept unele pe altele.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button