Politic

CE REACȚIE! „Poți să-l scoți pe Orban din cârciumă, dar nu ai cum să scoți cârciuma din el!”

 
În urma deciziei Curții Constituționale a României (CCR), anume că pacienții asimptomatici nu trebuie ținuți fără voia lor în spitale și că oamenii nu mai pot fi carantinați sau autoizolați fără a-și da acceptul, în contextul epidemiei de coronavirus, premierul Ludovic Orban a declarat la Digi 24: „CCR nu e la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor. Între starea de urgență și de alertă a anulat amenzile și a interzis autorităților să dea amenzi în baza actelor normative care fuseseră în vigoare. Recomandarea mea către cetățeni e să respecte reglementările în vigoare, pentru că sunt pentru a se proteja pe sine și pe ceilalți. Cât timp ai fost în zona cu risc maxim sau în contact cu persoane infectate, în urma anchetei epidemiologice se constată asta, e posibil să fii infectat, trebuie să stai în izolare. E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum, și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”.
 
Replica a sosit prompt, liderul PSD, Marcel Ciolacu, postând-o pe pagina sa de Facebook: „Orban devine toxic pentru România fiindcă începe să îndemne la anarhie. Domnule Iohannis, treziți-l și spuneți-i că țara nu e o crâșmă!
Șeful Guvernului devine principala amenințare la adresa stabilității statului în plină pandemie, după îndemnul aberant ca românii să nu respecte deciziile Curții Constituționale. Când era în opoziție, Orban lăuda Curtea la orice verdict împotriva Guvernului PSD. Acum, când CCR spune Executivului PNL că a fost incompetent, judecătorii sunt practic învinuiți pentru răspândirea Covid în România. De fapt, Orban poate fi acuzat că zădărnicește ordinea constituțională și statul de drept. Este un anti-model absolut și le-o arată românilor cu insistență.
 
Pentru Orban și PNL, normal și firesc în pandemie este să poți petrece când ai chef, la Guvern, în restaurante sau corturi – fără restricții.
 
Pentru Orban și liberali, normal și firesc este să cheltui miliarde cu gașca fără să dai socoteală despre asta.
 
Pentru Orban, normal și firesc este să aplici doar ce fragment de lege îți convine, și numai dacă poți câștiga ceva de pe urma ei.
 
Am crezut că episodul cu băuta de la Guvern a fost un caz nefericit (foto: Facebook – n.a.), dar îmi dau seama că aceasta este atitudinea normală a premierului față de români și față de lege.
 
Poți să-l scoți pe Orban din cârciumă, dar nu ai cum să scoți cârciuma din el!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button