Politic

Ce părere au politicienii brașoveni de faptul că România a înregistrat în trimestrul al doilea al anului cel mai mare deficit bugetar între statele UE?!

 

Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare a fost de 4,1 la sută în cel de-al doilea trimestru (T2) al anului. Acesta este cel mai mare nivel înregistrat la nivelul Uniunii Europene, arată datele biroului european de statistică.
În primul trimestru (T1) al acestui an, România a înregistrat un deficit de 3,6%. Devine astfel din ce în ce mai greu să ne încadrăm în ţinta de deficit de cel mult 3 la sută asumată de Guvern. Datele sunt calculate după metodologia European System of Accounts (ESA 2010).
După România, cele mai mari deficite bugetare le-au înregistrat Marea Britanie (3,4%), Franţa (2,8%), Portugalia (1,6%), Slovacia (1,4%), Austria şi Polonia (cu câte 1,2%). La nivelul celor 28 de state ale UE, deficitul bugetar a crescut la 1,3%, date ajustate sezonier, faţă de 1,1% înregistrat în primul trimestru al acestui an.
Guvernul PSD-ALDE şi-a asumat respectarea ţintei de 3% din PIB pentru acest an, conform Tratatului de la Maastricht. În caz contrar, România riscă să intre în procedura de deficit excesiv.
Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele opt luni ale acestui an cu un deficit de 6,5 miliarde lei, reprezentând 0,78% din PIB, în creştere de peste două ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor, trase în sus mai ales de salariile bugetarilor, a depăşit avansul încasărilor, arată datele publicate în septembrie pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Vă prezentăm câteva opinii pe marginea acestui subiect.

„Guvernul a ales și de această dată calea negării realității”

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov: „Faptul că, potrivit biroului european de statistică, România a înregistrat, în cel de-al doilea  trimestru al acestui an, cel mai mare deficit între statele Uniunii Europene n-ar fi neapărat un lucru îngrijorător, însă cu o condiție. Există modele de dezvoltare bazate, într-o oarecare măsură și pe anumite perioade, pe deficit. Condiția este, însă, ca statul să aloce mai multe fonduri pentru investiții publice, generând dezvoltare. Or, Guvernul de la București a majorat deficitul pentru a achita cheltuieli de personal și, mai grav, a tăiat banii de investiții. Chiar Ministerul Finanțelor a recunoscut că bugetul general consolidat a avut, în primele opt luni ale acestui an, un deficit de două ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, creștere datorată cheltuielilor cu salariile bugetarilor și cu pensiile. Din această cauză, anunțul Eurostat privitor la deficitul României este unul îngrijorător și trebuie privit și tratat cu seriozitate. Din păcate, însă, Guvernul a ales și de această dată calea negării realității, angajndu-se în discuții sterile, legate de procedura de calcul. Iar consecințele acestui mod de abordare a problemei și continuarea acestor politici deficitare vor avea efecte devastatoare asupra economiei și societății românești”.  

„Guvernul a specificat că vom avea un deficit de sub 3%”

Mihai Mohaci, deputat PSD Brașov: „După 1989, România era singura țară fără datorii, și cu toate astea veniturile românilor nu au crescut. Guvernul tot primește avertismente de la populiștii europeni care își declară o anumită #îngrijorare#. Guvernul a specificat că vom avea un deficit de sub 3%. Și dacă l-am avea de 4 sau 5%, dar cu salarii și pensii cel puțin ca în Grecia sau alte state din UE, nu ar fi mai bine? Sigur că vom respecta ce am promis, însă un deficit de 3,3-3,7% nu înseamnă o abatere de la politici economice care să ducă la dezechilibre. O creștere a veniturilor pentru toate categoriile sociale nu este o acțiune populistă. Ea a devenit o necesitate după 10 ani de guvernare antisocială. Putem acoperi atât deficitul, cât și datoriile țării din venituri pe care le putem obține din redevențele la resursele pe care încă le avem, dar și cu un guvern care face toate eforturile de a rezolva probleme complexe și să răspundă atacurilor la care este supus”.  

„Confirmarea acțiunii iresponsabile a guvernării PSD-ALDE în materie economică”

Gabriel Andronache, deputat PNL Brașov: „Deficitul bugetar excesiv înregistrat în trimestrul al III-lea este confirmarea acțiunii iresponsabile a guvernării PSD-ALDE în materie economică. Se apropie anul de la alegerile din 2016 și nu încetez să spun că PSD a câștigat prin minciună, iar pentru a-și acoperi frauda electorală aplică măsuri economice care aduc falimentul țării. #Țopăiala fiscală# a Guvernului face impredictibil orice plan de afaceri, pensiile nu se mai majorează de la 1 ianuarie, măririle salariale promise vor dispărea odată cu transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, iar administrarea statului se face din împrumuturi care adâncesc deficitul statului. Este oglinda guvernării de stânga la un an de la alegeri”.  

„Guvernul României își va face bine treaba”

Roxana Mînzatu, deputat PSD Brașov: „Nu trebuie să cadă cineva în plasa interpretărilor. Faptul că s-a înregistrat un deficit de 4,1% în trimestrul al doilea, nu înseamnă că acesta este procentul care va rămâne la finalul anului. Mai sunt, așadar, două trimestre de luat în calcul, timp suficient ca Guvernul să echilibreze lucrurile pentru ca economia să se încadreze în deficitul asumat, de 2,96%. De altfel, aceasta este și opinia comisarului european pentru buget Gunther Oettinger, cu care m-am întâlnit joi, împreună cu colegii din comisiile reunite pentru Afaceri Europene și Buget. Acesta a apreciat că per anasamblu avem un grad de îndatorare bun, o dezvoltare și o creștere economică bune. România a ales să se încadreze în această țintă de deficit, deși avea nevoie de o dezvoltare care se poate baza și pe o depășire masivă a veniturilor de către cheltuieli. Este modelul occidental, adoptat de țări care acum, aflate în topul PIB-urilor pe locuitor, se pot încadra și în limite de deficit de 3%. Guvernul României își va face bine treaba și în această privință”.   

„Era previzibil!”

Daniel Zamfir, senator PNL Brașov: „Chiar era un lucru previzibil. Cheltuim din ce în ce mai mult decât producem, iar asta înseamnă creșterea deficitului. Or, creșterea salariilor nesustenabilă, adică fără a avea mai mulți bani la buget, bani din economie, poate fi menținută prin căi precum: tăierea banilor de la investiții publice – care oricum este la un minim istoric al ultimilor 10 ani, sau/și prin contractarea de împrumuturi, ambele variante fiind soluții de avarie. Nu poți avea un echilibru în economie fără a lua măsuri de stimulare a mediului privat, a producției, singura soluție sănătoasă, pe termen lung, să putem avea atât un deficit rezonabil, cât și o creștere sustenabilă a salariilor”.  

„Moștenirea grea a primului an de guvernare iresponsabilă a PSD”

Allen Coliban, senator USR: „Spre deosebire de PSD, matematica nu minte. S-au dus 8,985 milioane pe creșteri salariale în sectorul bugetar, încă 7,064 milioane pe creșteri cu asistență socială și 2,581 milioane creșteri cu alte cheltuieli. La încasări, cu toate eforturile de a stoarce bani din piatră seacă, sumele sunt mai mici: creșterea încasărilor fiscale a fost de 7,846 milioane, investițiile au fost tăiate cu 5,200 milioane, creșterea veniturilor nefiscale 2,463 milioane. Bilanțul arată sumbru: 3,122 milioane creșterea îndatorării, moștenirea grea a primului an de guvernare iresponsabilă a PSD”.

„Anul nu s-a încheiat…”

Mihai Popa, deputat PSD Brașov: „România nu are cel mai mare deficit bugetar pentru anul 2017 pentru că anul nu s-a încheiat, acum intrăm în trimestrul IV. Așa cum a anunțat deja domnul președinte Liviu Dragnea, deficitul bugetar al României, pentru anul 2017, nu va depăși procentul de 3%, și țara noastră va respecta angajamentele față de Bruxelles. Premierul Mihai Tudose a spus că Guvernul va respecta ceea ce și-a asumat. Eurostat a anunțat un deficit bugetar de 4,1% pentru trimestrul doi al acestui an, dar asta nu înseamnă că România va depăși procentul de 3% până la sfârșitul anului. Mai sunt două trimestre. Eu spun să așteptăm rezultatele pe trimestrul III și IV și abia atunci să tragem linie și să calculăm deficitul bugetar al acestui an. Știți foarte bine cum a arătat România după guvernarea tehnocraților și a Guvernului Cioloș. Și nu fac apel la #greaua moștenire# pentru că toți am trăit în țara asta și știm cum a fost: rezultate dezastruoase. Haideți să ne amintim cum Guvernul Cioloș a alocat, în august 2016, printr-o hotărâre de guvern, 600 de milioane de euro ajutor pentru multinaționale și firme străine, deși acei bani trebuiau alocați pentru a sprijini firmele românești. Politicile economice și sociale ale PSD nu se pot pune în aplicare peste noapte, abia au trecut 10 luni de când s-a preluat puterea. Însă, vă spun cu certitudine că PSD are politici economice să sociale pentru îmbunătățirea vieții românilor prin creșteri de salarii și pensii, pentru dezvoltarea sectorului privat românesc și crearea de noi locuri de muncă. O parte din aceste politici au fost puse în aplicare și asta arată că PSD, față de alte partide, își respectă atat promisiunile cât și pe români”.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button