Ce câștigă PSD la Brașov prin susținerea lui Scripcaru? Ciucă: E vorba de o negociere (video)
„Avem un obiectiv comun cu PSD, să câştigăm municipiul Braşov”, a afirmat fostul primar George Scripcaru, în conferinţa de presă susţinută miercuri seară, când a fost anunțat oficial drept candidatul comun PNL-PSD (detalii aici și aici), el făcând și apel la unitate.
Cu toate acestea, în sală nu a fost nici măcar un reprezentant al social-democraților brașoveni.
Întrebat despre acest lucru, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a crezut întâi că este vorba de partenerul de alianță la nivel național, cu care a făcut schimb de locuri în fruntea Guvernului, Marcel Ciolacu. Totuși, el a menționat: „Domnul Scripcaru este candidatul PNL la Primăria municipiului Brașov, susținut și de PSD”.
De aceea, a intervenit cu explicații Scripcaru, precizând că, înainte de conferința de presă, a fost o reuniune a liberalilor din structurile de conducere (Biroul Politic Județean, respectiv Biroul Politic Municipal), pentru a se valida prin vot candidaturile, astfel că nu și-ar fi avut rostul prezența vreunui lider PSD.
„Urmează ca, împreună cu colegii de la PSD – și am comunicat cu echipa de la municipiu -, să avem în următoarele zile întâlniri de lucru pe această componentă de activitate, pe tot ceea ce înseamnă strategie și comunicare, și o să ne prezentăm în fața dvs. cu ceea ce înseamnă această etapă de natură electorală”, a menționat candidatul PNL-PSD.
Pe de altă parte, Nicolae Ciucă a respins acuzațiile de troc politic cu PSD, mai ales în ceea ce privește cazul Timiș, unde liderul filialei județene, Alin Nica, a fost demis, pentru că a refuzat să susțină candidatura lui Alfred Simonis (PSD) la șefia Consiliului Județean, unde el este acum președinte.
Dar nici nu a putut să spună ce primește PSD Brașov în schimbul susținerii candidatului comun. Mai ales că filiala județeană și-a desemnat vinerea trecută candidații proprii la cele două funcții: Marian Rasaliu la Consiliul Județean și Lucian Pătrașcu, la Primăria Brașov.
„Nu este un troc, ci este o negociere. Într-o negociere, cine vrea să dobândească ceva trebuie să cedeze ceva. Deci nu este vorba despre altceva decât despre negocierea pe baza perspectivei ca cei cu care ne angajăm în campania electorală să câștige alegerile”.
Adrian Veștea, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean, a intervenit, explicându-i șefului său de partid de unde provine insistența jurnaliștilor în a obține un răspuns despre câștigul PSD, în urma abandonării propriului candidat la Primăria municipiului Brașov.
„Este o speculație că PSD va prelua funcția de prefect de la PNL în perioada următoare”, i-a spus Veștea.
Zvon negat categoric de Nicolae Ciucă.
Acum, prefect al județului Brașov este Mihai Cătălin Văsii.
În schimb, Ciucă a precizat că vor fi liste comune doar la Consiliul Local Brașov, nu și la Consiliul Județean. În aceste condiții, potrivit unor surse, Lucian Pătrașcu ar urma să fie desemnat candidat la funcția de președinte CJ, în locul lui Rasaliu.
Lucrurile se vor clarifica în urma unei conferințe de presă pe care o va susține PSD Brașov astăzi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
E nasol cu psd (și) in Bv chiar si sub forma dlui. Scripcaru – sau chiar mai nasol sub aceasta forma.