Politic

Ce au ordin să spună comunicatorii PSD

 

Vectorii de comunicare ai PSD au primit de la partid un „punctaj” conținând ideile pe care trebuie să le susțină în aparițiile lor publice, în contextul scandalului dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu.

Printre „liniile de comunicare” sunt următoarele:

* „Unghiul principal: PSD se află sub asediul statului paralel”.

* „În România au avut loc alegeri democratice, a avut loc o campanie electorală, un partid a câştigat alegerile, o coaliţie a câştigat guvernarea, iar ţara e condusă acum de un individ din Timişoara, care s-a încuiat pe dinăuntru în Guvern şi insultă democraţia, electoratul, legile ţării”.

* „PSD se confruntă cu o acţiune politică ilegală la care participă forţe din afara PSD şi din interiorul structurilor de putere paralelă”.

* „Prin instrumentarea unui nou dosar penal, sistemul a blocat posibilitatea preşedintelui PSD de a ocupa funcţia de prim-ministru. Propunerea de premier a PSD a fost respinsă (Sevil Shhaideh), apoi a fost acceptată o altă propunere, care s-a dovedit a fi cea preferată de sistem. E vorba de Sorin Grindeanu”.

* „Victor Ponta este adevăratul responsabil pentru eşecul USL şi, aşa cum a rupt USL, acum doreşte să rupă PSD, totul în interesul sistemului. Liviu Dragnea este omul care a închis relaţiile PSD cu Gabriel Oprea şi care a dorit o separare a politicului de servicii”.

* „Echipa Ponta – Grindeanu pune la cale, cu sprijinul oamenilor din servicii, un nou UNPR, un nou partid balama care să facă jocurile în Parlament”.

* „Statul paralel s-a speriat şi acţionează acum prin «conservele» Ponta şi Grindeanu în direcţia îndepărtării prin forţă, nedemocratic şi ilegal a PSD de la guvernare”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare