Care „popor” și „ținut” secuiesc? (I)

„Solicităm ca Guvernul să înceapă tratative despre Ținutul Secuiesc cu reprezentanții legitimi ai poporului secuiesc, Consiliul Național Secuiesc și autoritățile locale din regiune! Solicităm egalitate deplină și efectivă pentru toți locuitorii Ținutului Secuiesc!”. Asta scrie într-o petiție depusă la Prefectura Mureș de organizatorii unui miting desfășurat vineri seara la Tg. Mureș, pentru autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc.

Manifestația și petiția vin la scurtă vreme după ce președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, și-a exprimat satisfacția că două instanțe din România, respectiv Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov au admis existența așa-numitului Ținut Secuiesc și a steagului acestuia, chiar dacă au dispus ca acesta din urmă să fie îndepărtat din sala de ședințe a CJ. „În hotărârea dată scrie în felul următor – «instanţa reţine că acest steag este, în fapt, drapelul Ţinutului secuiesc, analiza legalităţii arborării acestuia pornind de la această premisă». Deci, există Ţinutul secuiesc şi are şi un steag, admis definitiv de o instanţă din România”, a declarat „cu bucurie” Tamas Sandor.

Eu, unul, nu pretind ca judecătorii din România să cunoască în mod aprofundat istoria acestui colț de lume. Dar cred că nu au nici un drept să se substituie istoricilor și să decidă, prin sentință, chiar dacă indirect, care ne este istoria. Este bine și corect ca atunci când nu știi ceva să întrebi pe cineva care știe, nu să iei decizii – chiar una foarte importantă, cum este cazul acesta – de capul tău, ca și când ai ști. Dacă chemau în instanță, ca expert, un istoric serios, neaflat în slujba vreunei cauze ce consideră adevărul doar un amănunt nesemnificativ, judecătorii care au „reținut” că steagul cu pricina este „drapelul ținutului secuiesc”, ar fi putut afla că realitatea este mai complicată și că n-o pot expedia printr-o frântură de frază, dând astfel apă la moară pescuitorilor în ape tulburi, celor ce folosesc „reinterpretarea” (să nu zic falsificarea) istoriei în scopuri politice.

Ar fi putut afla, de pildă, că nu doar specialiști români, dar nici măcar istorici serioși din Ungaria nu dau credit existenței, în vechime, a unei entități administrative denumite „Ținut secuiesc”, pentru că pur și simplu așa ceva nu apare nicăieri în anale. Așa cum spunea reputatul istoric Dinu C. Giurescu în nici un document istoric nu există această sintagmă, ci se vorbește doar de „scaune secuiești” și „scaune săsești”. Iar noțiunea de „scaune” derivă de la funcțiunea lor judiciară, de „scaune de judecată”, fiind, cel mai probabil, preluată de secui de la sași. Cât privește scaunele secuiești, ca formă de organizare, acestea aveau un pronunțat caracter militar, fiind conduse de câte un căpitan și un jude, deasupra lor fiind apoi un jude regal. Cu alte cuvinte, se revendică acum ceva ce n-a existat!

(va urma)