Camera Agricolă Brașov lansează noi cursuri pentru fermieri

Conducerea Camerei agricole Brașov a inițiat o serie de acțiuni privind formarea profesională a fermierilor, unul dintre grupurile instruite susținând recent examenul de absolvire. Primii cursanți s-au calificat în meseria de „lucrător în gospodăria agroturistică” și vor obține un certificat care le atestă competențele în domeniu. Cursurile au avut loc la sediul Primăriei Teliu. Curând a început o nouă sesiune de instruire, la Primăria Șinca, în vederea calificării în meseria de „piscicultor”, cursuri la care sunt înscriși un număr de 35 de fermieri. Durata cursului este de 5 luni. Fermierii care doresc să se formeze profesional în diferite domenii pot afla detalii la sediul Camerei Agricole (Calea Feldioarei nr. 20B) sau la numărul de telefon 0368/46.50.33. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




