Politic

Brexit. Premierul Theresa May a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator

 

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat, astăzi, oficial, că demisionează din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator.

Cu toate acestea, Theresa May va rămâne prim-ministru şi preşedinte interimar al partidului până când parlamentarii şi membrii Partidului Conservator vor alege un nou lider. Candidaturile pentru conducerea Partidului Conservator vor putea fi depuse până luni, la 16.00 GMT.

De altfel, Theresa May a anunţat luna trecută că va demisiona în 7 iunie, pentru a face loc unui nou lider care să încerce să depăşească impasul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

„Îmi este clar acum că este în interesul ţării ca un nou prim-ministru să conducă acest efort (al Brexit-ului – n.r.). Aşa că anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator, vineri, 7 iunie”, a afirmat Theresa May.

Atunci şefa executivului britanic a mai spus că „va regreta profund mereu” faptul că nu a putut pune în aplicare Brexit-ul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare