Politic

Brașovul are o strategie energetică până în anul 2020

Primarul George Scripcaru a spus ieri că a dorit „regândirea utilizării resurselor energetice locale”

  • article_266012_1.jpg
 

Primăria Brașov a găzduit ieri un seminar de pregătire în management energetic, dedicat reprezentanților direcțiilor tehnice din cadrul autorităților locale. Intitulat „Energie durabilă & Convenția Primarilor”, evenimentul a fost organizat de rețeaua europeană Energy Cities, în colaborare cu Asociația OER (Orașe Energie România), cu sprijinul UE. Lucrările au fost deschise și prezidate de primarul George Scripcaru.
Seminarul de management energetic a fost deschis în mod oficial de către primarul Brașovului, George Scripcaru, care deține funcția de președinte al Asociației OER și pe cea de vicepreședinte al rețelei europene Energy Cities. Primarul a mulțumit membrilor OER și semnatarilor „Convenției Primarilor” că au răspuns invitației la dezbateri și că se preocupă de realizarea planului de acțiuni pentru energie durabilă, „mai ales pentru atingerea obiectivelor asumate la Uniunea Europeană”. În timpul dezbaterilor a fost luată în discuție strategia energetică a municipiului Brașov, ai cărui edilii au fost printre primii semnatari ai „Convenției Primarilor”.
La Brașov, strategiile au fost implementate de Agenția locală de management energetic – ABMEE și a fost realizat un program energetic pe termen scurt, respectiv pentru perioada 2010-2012, precum și un alt plan, până în anul 2020. Ambele documente au fost aprobate în Consiliul Local Brașov și urmează să fie  transmise spre aprobare la Bruxelles:
„Implementarea acestor strategii pe termen lung implică regândirea utilizării resurselor energetice locale și eficientizarea consumului celor clasice, dar și o revoluție în comportamentul și gândirea noastră, a tuturor!”, a mai spus primarul Scripcaru.

Acțiuni contra schimbărilor climatice
Reprezentanții Comisiei Europene au susținut sesiuni intense de pregătire pentru personalul tehnic al primăriilor din țară. Astfel, Peter Schilken (Energy Cities) și Ronald Piers (reprezentant al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene) au evidențiat rolul monitorizării și reducerii consumurilor de energie, accentuând nevoia de utilizare a energiei din surse regenerabile. Toate aceste măsuri au rolul de a reduce emisiile de CO2 până în anul 2020.
Organizatorii evenimentului s-au declarat mulțumiți de prezența activă a participanților. La seminar au participat 11 dintre cele 18 municipii semnatare ale „Convenției Primarilor”. Organizatorii și experții de la Comisia Europeană speră ca în urma acestui seminar de pregătire un număr cât mai mare de municipalități din România să adere la inițiativa „Convenția Primarilor”, asumându-și astfel, obiectivele stabilite de UE până în 2020, obiective care vizează contracararea efectelor schimbărilor climatice. Nu mai puțin important, organizatorii speră ca municipalitățile semnatare să poată depăși barierele și să continue eforturile de dezvoltare a propriilor Planuri de Acțiuni pentru Energie Durabilă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google