Brașovenii trebuie să-și actualizeze actele

Acest demers este necesar în vederea recensământului populației și al locuințelor, care va avea loc anul viitor, iar cei care nu se conformează pot fi amendați.
Directorul executiv al Serviciului Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, George Roșca, a ținut ieri să anunțe printr-un comunicat de presă faptul că, în vederea asigurării bunei desfășurări a pregătirilor pentru recensământul populației și al locuințelor în cursul anului 2011, în conformitate cu prevederile OG nr. 36/2007, locuitorii municipiului Brașov sunt invitați să se adreseze instituției pentru întocmirea și actualizarea corespunzătoare a actelor de stare civilă.
Aceeași măsură este necesară și pentru obținerea certificatelor de stare civilă, pentru cazurile de furt, pierdere, deteriorare, distrugere, precum și pentru solicitarea documentelor de identitate în condiții de valabilitate și înscrierea operativă în acte a mențiunii de schimbare a domiciliului sau reședinței.
Roșca a menționat faptul că nedeținerea certificatelor de stare civilă și a actelor de identitate, în condiții de valabilitate, constituie contravenții și se sancționează conform prevederilor legale.
(C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

