Politic

Brașovenii se plâng, Primăria se laudă…

  • WhatsApp Image 2020-08-31 at 12.54.57_282880.jpeg
 

În timp ce tot mai mulți brașoveni se plâng din nou (asemenea anilor trecuți) că în unele zone din oraș miroase îngrozitor – VEZI: BRAȘOV. Iar PUTE rău în tot orașul! / „Legea mirosurilor” e în vigoare, ce facem cu ea? și BRAȘOV. Duhoare în loc de aer curat după ploaie, reprezentanții Primăriei Brașov susțin că senzorii montați recent indică o „calitate bună a aerului”.

„În primele două săptămâni de la montare, datele preluate de senzorii de calitate a aerului amplasați de primărie în 12 zone din oraș relevă o calitate bună a aerului, cu valori aflate în parametrii legali”, se arată într-un comunicat remis de Primărie.

„Senzorii măsoară calitatea aerului pe două mari categorii, respectiv particule în suspensie și noxe. Indicatorii principali pentru particulele în suspensie sunt PM1, PM2,5 și PM10, iar pentru noxe, monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO2), oxizii de azot (NO, NO2) și dioxidul de sulf (SO2). Măsurătorile arată că particulele în suspensie nu înregistrează depășiri față de valorile admise, dar apar și situații când indicatorii se apropie de limită, dar fără se o depășească, sau unde indicatorii măsurați sunt mai mari în anumite zone, cum ar fi centrul istoric (zona Livada Poștei, n.n.), comparativ cu alte zone la fel de circulate, de exemplu intersecția de la Făget. În intersecțiile monitorizate nu sunt depășiri la nivel de noxe. Menționăm că rețeaua de monitorizare include, pe lângă senzorii achiziționați și montați de primărie, alți 20 de senzori aparținând unor entități publice sau private, care înregistrează valori asemănătoare cu cele care rezultă din măsurătorile senzorilor primăriei”, a precizat George Zaharia, SmartCity manager, Flash Lighting Services SA.

Cei 12 senzori achiziționați de Municipalitate au fost montați în zone alese în urma propunerilor venite de la cetățeni și pe baza recomandărilor specialiștilor de mediu, respectiv: în zona Avantgarden din cartierul Bartolomeu, unde, pe lângă propunerile primite de la cetățeni care doreau instalarea unui astfel de sistem, au existat, de-a lungul timpului, și sesizări legate de calitatea aerului, intersecțiile de la Făget (b-dul Gării-13 Decembrie-str. Aurel Vlaicu) și cea de la „Trei alimentare” (Calea București – str. Zizinului – str. Toamnei – 15 Noiembrie), cartierul Tractorul – zona nouă; B-dul Eroilor, zona Livada Poștei; cartierul Triaj; Piața Sfatului; Poarta Șchei; cartierul Stupini; intersecția str. Carierei cu str. Bazaltului; Parcul Trandafirilor; cartierul Noua.

„Poate că la anumite ore ale zilei, în unele zone va trebui să impunem o serie de restricții și este bine ca toată lumea să înțeleagă de ce este bine să facem aceste lucruri. Este doar o primă etapă, pentru că poate va trebui să extindem această rețea de senzori și în alte zone din municipiul Brașov”, a precizat primarul George Scripcaru.

„Sursele principale de poluare identificate sunt mașinile, centralele de apartament și industria. Lucrurile acestea se știau, însă am vrut ca primarul să aibă o imagine de ansamblu, să identifice problemele și măsurile care trebuie luate. Tocmai de aceea Primăria a achiziționat acești senzori omologați, care funcționează într-o rețea, pentru a stabili zone de risc, astfel încât să se asigure o serie de măsuri  imediate. Vor fi și măsuri pe termen lung, care, deși nu sunt cele mai comode, se vor referi la mașini și la norme de poluare, care trebuie dezbătute și care, până se vor adopta la nivel național, este bine să le adoptăm la nivel local”, a explicat activistul de mediu Bogdan Micu, consilier al Ministrului Mediului și al primarului.

Pentru mai multe informații despre senzori, VEZI ȘI:

BRAȘOV. Primarul Scripcaru și promisiunile privind măsurarea calității aerului / Unde au fost instalați senzori

Unde vor BRAȘOVENII senzori de măsurare a calității aerului?!

BRAȘOV. Primăria a cumpărat 12 senzori pentru măsurarea calității aerului / În ce zone din oraș ați vrea să fie montați?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button