Politic

Brașovenii pot vota proiectele preferate dintre cele declarate eligibile în procesul de bugetare participativă

 

Brașoveni pot vota, până în data de 16 aprilie, ce proiecte și-ar dori să fie implementate din cele 40 care au fost declarate eligibile în cadrul procesului de bugetare participativă.

În prima etapă, derulată în perioada 23 decembrie – 14 februarie, brașovenii au depus 177 de proiecte sau propuneri care să fie finanțate din bugetul local. Valoarea acestor propuneri variază de la 800 de euro la 100.000 de euro.

În cea de a doua etapă, comisia stabilită la nivelul Municipalității a evaluat fiecare propunere din punct de vedere al eligibilității și au fost alese cele 40.

„Criteriile care au stat la baza acestei evaluări au fost cele legate de proprietatea sau administrarea imobilului (teren sau clădire) pe care se propune implementarea proiectului, suprapunerea cu proiecte aflate în derulare de către Municipalitate sau proiecte pentru care au fost depuse cereri de finanțare nerambursabilă, datele minimale necesare punerii în practică a propunerilor, încadraprea în suma maximă necesară alocată pentru fiecare proiect, respectarea prevederilor din regulament”, au explicat reprezentanții Primăriei Brașov.

În cea de a treia etapă, brașovenii își pot alege proiectele pe care le consideră importante pentru dezvoltarea orașului.

În prima fază de vot, care se va desfășura între 17 martie și 5 aprilie, fiecare cetățean înscris în portalul bugetării participative poate alege opt proiecte (câte unul pentru fiecare dintre cele opt domenii stabilite). În funcție de rezultatele votului, se vor selecta maxim 24 de proiecte, primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu).

În a doua fază de vot, care se va derula în perioada 6-17 aprilie, fiecare cetățean poate alege un singur proiect din cele maxim 24, iar la final vor fi selectate maxim 16 proiecte.

Anunțarea proiectelor câștigătoare se va face în 27 aprilie.

„Îi rog pe cei a căror proiecte vor fi declarate câștigătoare să se implice activ în implementarea lor. Suma alocată în acest an nu reprezintă suma totală care va fi investită în realizarea proiectelor câștigătoare. Unele proiecte sunt multianuale, altele au nevoie de elaborarea unor studii pentru stabilirea unor indicatori tehnico-economici, astfel că, cu siguranță, pe lângă suma alocată în acest an, de 2 milioane de lei, în bugetul de anul viitor la capitolul bugetare participativă, vom avea sume alocate pentru finalizarea acestor proiecte. Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai grea, sper ca brașovenii să se implice cât mai mult în acest proces de votare și să aleagă cele mai bune proiecte pentru a face din Brașov, orașul în care îți place să trăiești”, a declarat primarul George Scripcaru.

Reprezentanții Primăriei au precizat că, din cele 177 de proiecte depuse, au fost declarate eligibile 50 dintre acestea, dar o parte dintre acestea, având în vedere că aveau același obiectiv, au fost integrate într-un singur proiect, iar altele, care aveau elemente complementare, au fost comasate.

Votul este electronic și se poate face accesând www.brasovcity.ro, meniul Servicii cetățeni, Bugetare participativă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button