Brașovenii au apelat în număr mare la „Prima Casă”

Județul nostru se clasează pe locul cinci ca număr de dosare aprobate de către Fondul Național de Garantare a Creditelor
În județul Brașov, în anul 2009, circa 400 de familii au reușit să își achiziționeze o locuință prin intermediul programului „Prima casă”. Brașovul se situează astfel pe locul cinci în topul județelor cu cele mai multe dosare aprobate de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru obținerea de credite. Brașovenii au preferat apartamentele cu două și cu trei camere, garsonierele fiind mai puțin căutate.
În anul 2010 brașovenii vor putea depune dosare pentru a-și achiziționa o locuință prin acest program guvernamental, condițiile pentru contractarea unui credit urmând să se mențină neschimbate până la 15 februarie. Solicitanții care prezintă antecontracte de vânzare-cumpărare în formă autentică sau sub semnătură privată până la această dată vor beneficia de garanțiile de stat în aceleași condiții prevăzute de legislația actuală. După termenul fixat de Guvern, programul „Prima casă” va suferi modificări prin care se va pune un accent mai mare pe achiziționarea de locuințe noi. În ultimele șase luni ale anului trecut, de când Fondul Național de Garantare a Creditelor a lansat programul, potrivit raportărilor oficiale, peste 11.500 de români au beneficiat de credite pentru achiziționarea unei locuințe. Valoarea totală a creditelor s-a ridicat la aproximativ 485 milioane de euro din totalul de un miliard destinat programului. În județul Brașov, cele 400 de familii brașovene care au reușit să își cumpere o locuință prin program, reprezintă 95% din totalul dosarelor depuse.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



