Brașoveanul Cătălin Leonte – funcție importantă / Ce a spus ministrul Finanțelor cu privire la această numire

Brașoveanul Cătălin Leonte, fost membru PSD și Pro România – actualmente PNL-ist, este noul director general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGIMM). Ionuț Stavre a devenit director general adjunct.
Referitor la aceste numiri, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a declarat, potrivit economica.net: „Vă îndemn să aveți un contact permanent cu piața, să luați feed back și să interveniți cu produse de garantare în zonele în care piața nu se dezvoltă organic, pentru a acționa complementar, în sectoarele, industriile și în zona companiilor unde identificați deficiențe. Dincolo de implementarea programelor finanțate de stat, aveți nevoie de o gândire strategică. Știți de unde plecați, asigurați-vă că știți unde vreți să ajungeți cu instrumentele pe care le puneți în piață, pentru a întări competitivitatea companiilor românești și a genera creștere economică”.
Brașoveanul Cătălin Leonte – funcție importantă
Cătălin Leonte a relatat după înscăunare: „Este o deosebită onoare pentru mine să preiau mandatul de director general al FNGCIMM. Îmi încep acest parcurs cu încredere în potențialul echipei și cu determinarea de a consolida rolul FNGCIMM ca partener esențial în sprijinirea mediului de afaceri românesc. Vom dezvolta instrumente moderne, adaptate contextului economic și gradului de maturitate a antreprenoriatului românesc și vom fi permanent atenți la semnalele pieței și ale antreprenorilor, pentru a putea oferi soluții optime de finanțare garantată. FNGCIMM trebuie să rămână un sprijin solid pentru toți cei care contribuie activ la economia României și un partener de încredere al autorităților publice și al sistemului financiar”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

