Politic

BRAŞOV. Zeci de oficiali guvernamentali din nouă ţări s-au adunat la Dâmbul Morii pentru Convenţia Carpatica

 

O nouă întâlnire a Grupului de Lucru pentru Turism Durabil din cadrul Convenției Carpatice, cea cu numărul nouă, are loc în perioada 12-14 septembrie 2017, la Brașov, în organizarea Centrului România al Platormei Comune pentru Turism Durabil.

Participă 27 de oficiali guvernamentali, specialiști în domeniul turismului și reprezentanți ai unor asociații de profil din Austria, Germania, Ucraina, Polonia, Ucraina, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, în frunte cu Harald Egerer, șeful Secretariatului Convenției Carpatice de la Viena. Sunt prezenți reprezentanți de la Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Ministerul Turismului, Ministerul Mediului, Facultatea de Geografie a Universității București, WWF România și Consiliul Județean Brașov.

Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a precizat în deschiderea lucrărilor că „avem un interes prioritar în creșterea efectivă a nivelului de integrare între turism și celelalte sectoare economico-sociale, dar și în ceea ce privește conștientizarea, conservarea și dezvoltarea tuturor tipurilor de turism durabil care se pot practica în Munții Carpați”.

Discuțiile se axează pe activitatea desfășurată de Centrul România al Platormei Comune pentru Turism Durabil, inaugurat în 10 mai 2017, la Brașov. Sunt analizate sarcinile asumate pe următorii trei ani, modul în care Centrul România și-a propus să colaboreze cu entitățile similare din Polonia și Ucraina și felul în care pot fi integrate în activitate toate țările carpatice. O altă chestiune abordată se referă la deciziile care urmează să fie adoptate la Conferința Părților Convenției Carpatice, care va avea loc la Lillafured (Ungaria), în perioada 10 – 12 octombrie 2017.

Nu în ultimul rând, participanții discută despre metodologia elaborării și implementării Strategiei pentru dezvoltarea turismului durabil în Carpați și analizează un set de posibil indicatori de măsurare a impactului, pozitiv sau negativ, al activităților de turism în destinația Munții Carpați.

Convenția Carpatica stabilește cadrul general de cooperare în domenii precum: conservarea biodiversității, amenajarea teritoriului, managementul resurselor de apă, agricultură și silvicultură, transport, turism, industrie și energie. România a devenit țară semnatară a Convenției Carpatice în anul 2006, asumându-și obiectivul general al acesteia – cooperarea în vederea păstrării și dezvoltării durabile a arealului Munților Carpați, pentru îmbunătățirea calității vieții populațiilor locale și conservarea valorilor naturale și culturale. Din anul 2014 România și-a însușit prevederile Protocolului privind Turismul Durabil și Strategiei pentru Dezvoltarea Turismului Durabil. Obiectivele majore ale acestei strategii dedicate turismului sunt: creșterea efectivă a nivelului de integrare dintre turism și alte sectoare relevante, respectiv elemente socio-culturale și ecologice, economice, creșterea participării publice, conștientizării și conservării interesului față de turismul în Carpați.

În cadrul Centrului România al Platormei Comune pentru Turism Durabil sunt identificate cele mai bune modalități de întărire a cooperării tuturor actorilor implicați în sectorul turistic, care își desfășoară activitatea în zona montană din România. Acțiunile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Convenției Carpatice vor fi adaptate la nevoile naționale, se vor căuta sursele de finanțare pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare a turismului durabil împreună cu țările vecine membre ale Convenției Carpatice și vor fi sprijinite grupurile operative de turism din țară în implementarea inițiativelor acestora, dezvoltarea de produse, branding și certificare, marketing și promovare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button