Politic

BRAȘOV. Viziunea senatorului Marius Dunca pentru reconstrucția PSD

 

Marius Dunca, președintele PSD Brașov și candidat la funcția de Secretar General al PSD, consideră că partidul are nevoie de consens la nivelul conducerii centrale și subliniază o serie de principii care ar trebui să se regăsească în acțiunile politice viitoare la nivel central.

„Îmi doresc ca în urma Congresului Extraordinar de sâmbătă, Partidul Social Democrat să iasă întărit. Este timpul ca toate energiile colegilor din partid să se unească în jurul unei echipe care să înceapă reconstrucția partidului, pe baze de competență și performanță. Este timpul ca generația tânără din PSD să vină cu energie și cu dorință de muncă și să construiască alături de cei cu mai multă experiență și vechime în partid. Eu sunt un om de echipă și sper ca toți colegii mei care cred că pot pune umărul la reconstrucția partidului să vină alături de mine, de conducerea partidului. Funcțiile sunt mai puțin importante, ceea ce contează cu adevărat sunt principiile care stau la baza partidului nostru”, susține Marius Dunca.

Marius Dunca a mai spus că partidul trebuie să răspundă așteptărilor pe care cetățenii le au de la social-democrați și arată că acest lucru se poate realiza prin reconectarea PSD cu baza partidului și prin dezvoltarea capacității PSD de a genera politici publice care să fie în concordanță cu agenda cetățenilor și cu așteptările acestora. Totodată, Dunca subliniază importanța specializării resursei umane din partid și dezvoltarea unei strategii adresate tinerilor.

„Suntem datori față de noi înșine, față de societate, să răspundem așteptărilor pe care românii le au de la noi. Este nevoie urgentă de reconectarea PSD cu baza partidului, cu membrii și simpatizanții din întreaga țară. Îmi doresc ca în perioada următoare să înceapă un proces de specializare a resursei umane, de la structurile de tineret și până la nivel parlamentar. Conducerea partidului trebuie să înțeleagă că trebuie să investească în oameni, să îi lase să crească și să se dezvolte. În PSD sunt foarte mulți oameni competenți, foarte mulți colegi care pot face performanță politică și administrativă dacă partidul crede și investește în ei.  PSD trebuie să se uite către generația tânără, către cei care așteaptă de la noi o politică altfel. Este nevoie de o abordare integrată a politicilor pentru tineri și sunt necesare instrumente moderne prin care să convingem și să atragem tinerii alături de noi. Și nu în ultimul rând, PSD trebuie să își promoveze specialiștii și să îi pună pe aceștia la aceeași masă cu societate civilă, cu experți în diferite domenii. PSD este obligat să își construiască un HUB de resurse pentru dezvoltarea politicilor publice care vor modela România de mâine”, a adăugat Marius Dunca.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button