Politic

BRAȘOV. Viceprimarul PNL Sebastian Rusu se prezintă…

 
Pe contul său de Facebook, Sebastian Rusu, viceprimarul Brașovului desemnat din partea liberalilor, totodată numit, de curând, președintele Organizației Municipale a PNL, în locul lui Adrian Oprică, a postat un text în care le mulțumește alegătorilor. S-a și prezentat, pentru cei care-i cunosc mai puțin ascensiunea în viața urbei, fiind nerăbdător să-și înceapă activitatea.
 
„Dragi prieteni,
 
Au trecut trei săptămâni de la alegerile locale, trei săptămâni care au adus multe schimbări pe scena politică brașoveană, dar nu numai! Pentru mine, cu siguranță, au fost săptămâni cu o însemnătate deosebită, cu lecții de viață, dar și cu surprize plăcute, oportunități și provocări.
 
În vâltoarea acestor trei săptămâni, nu am avut timp să le mulțumesc brașovenilor care au votat candidații PNL la alegerile din septembrie, inclusiv pe mine, pentru un nou mandat de consilier local al municipiului Brașov. Sunt recunoscător, dragi brașoveni, pentru încrederea dumneavoastră, pentru susținerea și căldura cu care ne-ați primit pe perioada campaniei electorale! Datorită dumneavoastră sunt astăzi aici!
 
Sunt recunoscător și liberalilor brașoveni, colegi și prieteni, împreună cu care am construit echipa frumoasă, unită și valoroasă a PNL Brașov!
 
Desemnarea mea ca reprezentant al Partidului Național Liberal în executivul Primăriei Municipiului Brașov, în calitate de viceprimar, mă onorează! Dar mă și obligă, în același timp, pentru că doresc să confirm încrederea pe care mi-au acordat-o alegătorii, președintele Adrian Vestea și colegii de partid, precum și partenerii de la USR-PLUS, inclusiv noul primar Allen Coliban.
 
Îmi voi pune în slujba brașovenilor cunoștințele și experiența pe care le-am acumulat în domeniul de business privat în care am activat, în administrația publică, în politică și în viața de zi cu zi. Vreau să fac și să facem împreună lucruri bune pentru Brașov și pentru brașoveni!
 
Aștept să depunem jurământul și să trecem de votul noului Consiliu Local, apoi să ne apucăm de treabă. Știm cu toții ce vremuri trăim, nu e timp de pierdut, trebuie să trecem la acțiune.
 
Pe de altă parte, am fost numit președinte interimar al Organizației Municipale PNL Brașov. Altă nouă provocare, însă de ordin politic. Le mulțumesc, din nou, colegilor și președintelui Veștea. Aceleași gânduri bune pentru colegii din Organizația PNL Griviței, am fost împreună și la bine, și la greu. Ne continuăm drumul împreună!
 
Pentru cei care nu mă cunosc, câteva informații despre mine.
 
Sunt RUSU SEBASTIAN MIHAI, m-am născut și am crescut în Brașov, în cartierul Tractorul. Am 41 de ani, am învățat la Școala Generală nr. 13 și la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”. Am absolvit Facultatea de Litere și Arte – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, sunt licențiat în filologie.
 
Sunt căsătorit, am doi copii.
 
Până acum am fost antreprenor în domeniul resurselor umane.
 
Am intrat în Partidul Național Liberal în anul 2006. În ultimii ani am ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Municipale Brașov și sunt membru în Biroul Permanent Județean PNL Brașov. De anul acesta sunt Președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali – PNL Brașov. Primul mandat de consilier local l-am avut în 2016-2020.
 
Să fim sănătoși și să auzim de bine, să aveți un început reușit de săptămână și o zi așa cum vi-o doriți!”, a scris Sebastian Rusu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button