Politic

BRAȘOV. USR PLUS dezaprobă modul în care se fac numiri în Consiliul Județean

 

Consilierii judeţeni USR PLUS consideră că orice numire a unor reprezentanți ai Consiliului Județean în diverse structuri de conducere ar trebui să se facă, pe cât posibil, pe criterii clare și în mod transparent, astfel încât persoanele numite să fie, într-adevăr, cele mai potrivite şi să reprezinte cât mai bine interesele Consiliului Județean și ale judeţului Brașov.

„În luna decembrie a anului trecut, Consiliul Judeţean a aprobat mai multe astfel de numiri pe care consilierii judeţeni USR PLUS la dezaprobă, pentru ca acestea se abat de la principiile mai sus menţionate”, se arată într-un comunicat al USR PLUS.

Alianța face referire la numirile făcute pentru constituirea Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Braşov, despre care reamintește că „este o structură cu rol consultativ care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean şi asigură, prin activitatea sa, reprezentarea intereselor comunităţii, în scopul menţinerii unui climat de siguranţă şi securitate publică”. ATOP are în componenţa sa 15 membri, dintre care şase consilieri judeţeni, reprezentând toate grupurile politice, desemnaţi în prealabil prin votul plenului CJ Braşov, şi trei reprezentanţi ai comunităţii braşovene.

În această structură, Alianţei USR PLUS i-a revenit unul dintre cele 6 locuri rezervate consilierilor județeni şi dreptul de a propune o persoană reprezentativă pentru societatea civilă. Timpul pentru desemnarea acestei persoane fiind extrem de scurt, nu a fost posibilă consultarea întregii societăți civile. Tot ce s-a putut face în aceste condiţii a fost organizarea unui sondaj intern în rândul membrilor USR PLUS din judeţul Braşov, în urma căruia a fost desemnată jurnalista Electra Ghiza. Propunerea a fost înaintată președintelui Adrian Veștea. În acest mod, Electra Ghiza a devenit nu numai singura femeie din ATOP, ci și singurul reprezentant real al societății civile. Celelalte două persoane nominalizate de președintele Adrian Veștea drept reprezentanți ai societății civile sunt Mihai Mohaci, președintele Pro România, și Iulian Mara, fost consilier local PNL (detalii: ATOP Brașov are un nou președinte / Componența Autorității)

Nici numirea funcționarilor CJ „nu este o soluție”

Acesta este al doilea caz, în ultima lună, de numiri pe care consilierii județeni USR PLUS le dezaprobă. În cazul numirilor reprezentanților Consiliului Județean în structurile de conducere ale societăților în care acesta este acționar au fost propuși plenului drept candidați, în locul consilierilor județeni, funcționari din aparatul executiv al Consiliului Județean. Acest lucru a fost prezentat la acea dată, de către reprezentanții PNL, drept o acțiune de „depolitizare”, deși aceste numiri nu aveau nici o legătură cu acest fenomen. Termenul de depolitizare, conform DEX, înseamnă „determinare a pierderii caracterului politic”.

„Considerăm că numirea unor angajați ai CJ în aceste posturi nu este o soluție. În fapt, în felul acesta se asigură un control și mai strict al Președintelui CJ asupra acestor societăți, iar consilierii județeni vor avea acces mai greu la informații din interiorul acestor unități. Considerăm mult mai bună varianta numirii de consilieri județeni, care nu sunt subordonați președintelui CJ”, a declarat Emanuel Dobrinoiu, consilier județean USR PLUS.
 
„Prin intermediul parlamentarilor USR PLUS, intenționăm să modificăm atât Legea nr. 218/2002, în baza căreia funcționează ATOP, cât și regulamentul de organizare și funcționare a acesteia, reglementat prin HG 787/25 iulie 2002, astfel încât, pe viitor, reprezentanții societății civile să fie desemnați doar prin consultare publică transparentă şi nu de către președintele CJ”, a precizat consilierul județean Marius Stoianovici.

Propun reducerea indemnizației pentru membrii ATOP

„Pentru a risipi îndoielile, poate justificate, ale societății civile conform cărora ATOP este doar o altă sinecură care atrage avantaje pentru membrii ei și aduce beneficii reduse în societate, vom propune plenului CJ Brașov diminuarea indemnizației membrilor ATOP, care acum este de 10% din salariul președintelui CJ, până la 2% din acest indicator. Ținem cont de faptul că membrii ATOP sunt consilieri județeni care primesc deja o indemnizație pentru activitatea prestată, dar și conducători de instituții publice: Poliție, Poliție Locală, ISU, Prefectura, fiind salarizați corespunzător pentru funcțiile și responsabilitățile lor, iar reprezentanții societății civile fac acest gest de implicare în mare parte voluntar, în beneficiul cetățenilor”, a precizat Codruț Bucur consilier județean USR PLUS.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button