Politic

BRAȘOV. USR acuză PNL de nerespectarea acordului de parteneriat la nivel local! SOLICITARE…

 
După ceea ce s-a întâmplat în ședința Consiliului Local de astăzi în deja celebrul „caz Gorița” – toate detaliile, AICI: Update. BRAȘOV. Ce s-a întâmplat la VOT în Proiectul GORIȚA?! / Declarația primarului Allen Coliban (VIDEO), pe contul său de Facebook, USR Brașov a postat următorul punct de vedere:

„PNL și PSD au decis azi în Consiliul Local ca proiectul Drumului Forestier Gorița să continue. Împotriva dorinței a 15.000 oameni care au semnat o petiție prin care cereau stoparea acestui proiect, suspendat în instanță de Tribunalul Brașov în data de 19.12.2019, în urma acțiunii Partidului Uniunea Salvați România și a asociațiilor România Civică și Brașovul Pedalează.
 
Toți consilierii PNL și PSD au votat «abținere», ceea ce a dus la respingerea proiectului.
 
Hotărârea Consiliului Local Brașov respinsă azi prin abținerile PNL și PSD avea în vedere revocarea parțială a HCL 154/2017, 178/2017, 312/2019 și 441/2019, în sensul eliminării din obiectul proiectului a construirii drumului forestier nou (Gorița) și limitarea acestuia la reabilitarea drumurilor forestiere existente.
 
Demersul în instanță de anulare a proiectului, pornit în ianuarie 2020 de Partidul Uniunea Salvați România, își urmează cursul, având următorul termen de judecată în 16.02.2021.
 
Drumul forestier Gorița, în lungime de 11,003 km, proiectat să treacă prin păduri încadrate la categoria 1.4 a (păduri parc) presupune extragerea a 8000 arbori, având o lățime de 3,5 m (față de 2m, lățimea maximă a drumurilor permise în pădurile încadrate în această categorie, prin Ordinul 766/2018).
 
Considerăm că, prin votul de azi, PNL nu și-a respectat acordul de parteneriat la nivel local. Vom propune din nou, în următoarea ședință a Consiliului Local, renunțarea la proiect și invităm PNL la respectarea principiilor și a programului politic agreat”.
 
Allen Coliban, primarul Brașovului, a declarat din nou pe această temă: „M-am luptat 4 ani în Parlament pentru pădurile României, iar ca primar al Brașovului am de gând să lupt cu toată forța pentru pădurile noastre. Mă voi lupta mai ales pentru cei 15.000 de brașoveni care nu își doresc defrișarea a 10.000 de copaci din zona Gorița-Tâmpa”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare