Politic

BRAŞOV. Unii locuitori din Colonia Metrom trăiesc în condiţii inumane

  • cresagradin_209577.jpg
  • cresa_209578.jpg
  • metrom2_209579.jpg
  • metrom3_209580.jpg
 

 

În urma sesizărilor locuitorilor din Colonia Metrom, potrivit cărora unele clădiri din zonă reprezintă un pericol pentru copii în primul rând, întrucât se află în apropierea unei grădiniţe, consilierul local Răzvan Popa s-a deplasat astăzi în teren pentru a verifica informaţiile. Astfel, a stat de vorbă cu oamenii de acolo, după care a solicitat intervenţia Poliţiei Locale şi a Serviciului Disciplina în Construcţii din Primăria Braşov, cu sarcina de a identifica şi notifica proprietarii pentru a lua măsuri de siguranţă. 

„Oamenii cer luarea unor măsuri în privinţa unor clădiri care se prăbuşesc pe zi ce trece şi pun în pericol viaţa copiilor care se joacă în curtea fostei grădiniţe şi creşe din colonie. Clădirile sunt proprietate privată, dar au fost lăsate pradă distrugerii. Catacombele de acolo, cum le numesc locuitorii, prezintă un pericol iminent, iar în perioadele de frig localurile devin cuiburi pentru oameni ai străzii şi focare de infecţie. Am cerut ca deţinătorii imobilelor să fie notificaţi de cele două servicii ale Primăriei şi să se ia măsurile necesare pentru împrejmuirea locului şi limitarea accesului. Din păcate, şi cu regret o spun, Braşovul are zone de periferie în care oamenii locuiesc în condiţii inumane. Aşa se întâmplă în multe locuri din oraş. În Colonia Metrom, unde locuitorii, mai ales cei care locuiesc în spaţii închiriate de la RIAL, mai au băi comune, nu au canalizare, scurgere ori apă curentă în casă, iar condiţiile sunt total insalubre”, a declarat Popa.

În aceeaşi zonă, locuitorii cer ca apa Timişului, folosită şi ca apă uzinală, pe porţiunea Metrom, să fie acoperită. De-a lungul timpului, mai mulţi copii au căzut acolo, unii şi-au pierdut viaţa, iar apa a fost acoperită pe o porţiune de la Temelia înspre Metrom, numai în Colonie rămânând descoperită.

„Chiar dacă, în toţi aceşti ani, Primăria şi Consiliul Local nu au aprobat un buget acoperitor pentru toate investiţiile pe care trebuie să le facă RIAL, cred că lucrurile nu mai pot continua aşa. Este obligatoriu să alocăm un buget mai mare pentru ca aceste clădiri oferite spre închiriere să fie locuibile, nu să arate ca nişte grajduri şi oferind condiţii inumane. La fel cum e nevoie să facem reabilitările necesare în Centrul Istoric pentru imobilele deţinute de acelaşi RIAL, ţinând cont de pericolul existent la tot pasul pentru trecători şi turişti”, a precizat consilierul local.

O altă urgenţă în ceea ce priveşte nevoile sociale ale oraşului şi priveşte tot bugetul RIAL, este demararea programului de locuinţe sociale, în opinia sursei citate.

„Braşovul trebuie să fie un oraş european şi să arate frumos peste tot, nu doar în centru, ci şi la periferie”, a încheiat Popa


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button