Politic

BRAȘOV. Un nou „oaspete” din Guvern! Ce s-a mai vizitat…

 
Așa cum a informat Instituția Prefectului Județul Brașov, ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, efectuează astăzi o vizită în județul Brașov, „având printre obiective proiectele de infrastructură mare aflate în derulare sau în stadiu de proiect, dezvoltarea învățământului dual tehnic/profesional, distribuția pachetelor alimentare și de igienă în cadrul Programului Operațional pentru Persoane Dezavantajate, susținerea mediului de afaceri și a sectorului de cercetare-dezvoltare prin accesarea fondurilor europene. De asemenea, ministrul Ioan Marcel Boloș se întâlnește cu primarii din județ, pentru discuții și informări cu privire la posibilitățile de finanțare a investițiilor publice din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021-2027”.
 
Normal, potrivit relatării, delegația a fost întâmpinată de prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, de președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea, și de primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
 
„Instituția Prefectului a fost apoi gazda unei întâlniri tehnice la care au participat reprezentanți ai conducerilor Companiei Apa Brașov și ai Companiei Apă-Canal Brașov, precum și experți tehnici.
 
Temele de discuție au vizat:
 
■ Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov, în perioada 2014-2020 (Brașov, Săcele, Codlea, Ghimbav, Rupea, Bod, Feldioara, Halchiu, Harman, Hoghiz, Moieciu, Prejmer, Sanpetru).
 
■ Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov, în perioada 2014-2020 (care cuprinde, în județul Brașov, localitățile Făgăraș, Lisa, Voila, Recea, Mândra și Beclean)
 
■ Proiectul de realizare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov.
 
■ Dezvoltarea infrastructurii de transport în județ (Autostrada Sibiu-Brașov, Autostrada Bacău-Brașov, Calea ferata Brașov-Sighișoara, Calea ferată Brașov-Predeal, posibilitatea unui tren metropolitan care să asigure legătura municipiului Brașov cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav).
 
Vizita a continuat la Școala Profesională Germană Kronstadt, pe care ministrul Ioan Marcel Boloș a apreciat-o drept un exemplu de succes la nivel național al învățământului profesional dual, care ar trebui preluat și în alte județe. Discuțiile s-au axat aici pe nevoile de finanțare în sectorul de învățământ dual tehnic/profesional, pentru a dat șanse mai multor tineri la învățarea unor meserii cautate pe piața muncii”, s-a mai precizat în comunicatul Prefecturii.
 
Potrivit aceleiași surse, Ioan Marcel Boloș s-a mai deplasat la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA). Apoi a fost în comuna Cristian, pentru a verifica distribuția pachetelor alimentare și de igienă în cadrul Programului Operațional pentru Persoane Dezavantajate. Vizita a continuat la compania INA Schaeffler; apoi, oaspeții și gazdele au revenit la CATTIA, unde a avut loc o întâlnire cu primarii din județ, pe tema valorificării oportunităților de finanțare a investițiilor publice din fonduri UE.
 
Foto: Facebook Prefectura Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button