BRAȘOV. Un mail intern, apărut în presă, măr al discordiei între viceprimarul Sebastian Rusu și primarul Allen Coliban
Viceprimarul brașovean Sebastian Rusu (foto 1) a făcut declarații la sfârșitul ședinței de îndată a Consiliului Local Brașov, din această după-masă, fiind nemulțumit de faptul că în presă a ajuns un mail pe care el l-a trimis subordonaților săi din Primărie, prin care le cerea să-l anunțe când și de ce pleacă de la serviciu. Totul ar fi pornit de la faptul că angajații din subordinea sa primeau sarcini date verbal de consilieri de-ai primarului Allen Coliban și că nu putea da de ei, la nevoie.
„Văd că este cazul să aduc o chestiune în discuție și să-i atrag atenția domnului primar că se pare că avem o problemă la nivel de Primărie și că mail-uri care sunt de uz intern și strict pentru interesul Primăriei ajung în presa scrisă. Această bătălie nu cred că este bună nici pentru așa-zisă alianță, nici pentru cetățenii Brașovului. A veni să demonstrezi că nimic nu se face bine și de la început să vii să acuzi pe toată lumea că toți sunt niște incompetenți, să le pui de la început niște etichete, iar este o problemă, o chestiune pe care eu am mai susținut-o. Faptul că am dat un mail către niște oameni care se află în subordinea mea directă și care trebuie să-mi spună când pleacă și unde pleacă, pentru că dacă eu îi solicit și ei sunt plecați, trebuie să știu unde sunt plecați, iar când îi solicit, păi stai că sunt cu nu știu ce consilier… Că apare în spațiul public, domnule primar, nu știu ce faceți dvs. cu acei consilieri care ies cu aceste acuze în spațiul public, cred că puteau fi discutate, nu să facă public nu știu ce raport (…). Aici avem o problemă de GDPR și posibil o chestiune penală în ceea ce privește violarea corespondenței (…)”, a precizat viceprimarul Sebastian Rusu. Declarația completă poate fi urmărită AICI.
„Cred că problemele Executivului ar trebui să le adresăm în Executiv, dar pentru că ați ridicat problema în acest format, n-am o problemă să răspund. Faceți trimitere la un e-mail care nu mi-a fost adresat, deci mi-e greu să vă răspund legat de problema de securitate sau cum a ajuns acest e-mail în spațiul public. Dar, dincolo de asta, vă spun care este părerea mea cu privire la modul în care sunt prestate serviciile în Primăria Brașov. Nu este, cred, un secret pentru nimeni faptul că avem foarte multe sesizări, mai multe decât în anii trecuți și foarte multe nemulțumiri cu privire la felul în care contractele pe care le avem atribuite pe zona de curățenie, pe zona de asfaltări, întreținere spații verzi… Stârnesc foarte multe critici din partea populației. Vă asigur de tot sprijinul meu în a remedia această problemă, motiv pentru care unul dintre consilierii cabinetului chiar a avut în ultimele luni mai multe discuții cu aparatul din subordinea mea, inclusiv cu membrii din Direcția tehnică, tocmai pentru a face niște analize și niște hărți de procese pe lucrurile pe care le putem îmbunătăți. Din acest punct de vedere, informațiile adunate vă stau la dispoziție, așa cum stau la dispoziție oricărei părți interesate, mă refer la consilierii locali în primul rând. În baza lor putem îmbunătății serviciile (…)”, a răspuns primarul Allen Coliban.
În final, el a promis că va prezenta, la un moment dat, un raport al sesizărilor. Și declarația sa poate fi urmărită AICI.
În spațiul public a apărut și un raport al unuia dintre consilierii primarului Coliban care a verificat modul în care angajații Serviciului Urmărire Contracte Salubritate și Deszăpezire, aflat în subordinea lui Sebastian Rusu, își fac treaba. Consilierii primarului Coliban consideră că raportul prezentat demonstrează că viceprimarul sabotează administrația USR.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.