BRAȘOV. Transport gratuit pentru elevii de gimnaziu, cadrele didactice și personalul școlilor din Centrul istoric
Pentru fluidizarea traficului rutier din centrul istoric al municipiului Braşov şi îmbunătăţirea calităţii aerului, în ședința Consiliului Local Brașov de vineri va fi dezbătut și probabil votat proiectul privind acordarea unor facilităţi elevilor, cadrelor didactice și personalului nedidactic pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV SA.
Astfel, pe liniile de transport public local înfiinţate cu acest scop, începând cu data de 7.10.2019, elevii din învăţământul de stat, curs de zi nivelul primar şi secundar, cadrele didactice și personalul nedidactic din unităţile de învăţământ amplasate în Centrul istoric al municipiului Braşov, care se deplasează către școală cu mijloacele de transport public local de călători ale RATBV SA, vor avea parte de transport gratuit, zilnic, mai puţin în perioada vacanţelor şcolare, în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale ale fiecărui an şcolar.
Obligația unităților de învățământ cu acești beneficiari speciali va fi să transmită societăţii RATBV SA, la începutul fiecărui an şcolar, lista cu numele lor, aprobată în consiliul de administraţie al școlii respective.
„Transportul categoriilor de persoane îndreptăţite se face în baza cardului personalizat, netransmisibil, şi a carnetului de elev, vizat de instituţia de învăţământ din Centrul istoric al municipiului Braşov pentru anul şcolar în curs sau a legitimaţiilor de serviciu, după caz. Unităţile de învăţământ prin persoanele responsabile au obligaţia să opereze în «Catalogul electronic» modificările survenite cu privire la calitatea de elev şi să transmită societăţii RATBV SA eventualele modificări cu privire la calitatea de angajat al persoanelor din listă”, se arată în proiectul HCL.
Răspunderea pentru corectitudinea datelor furnizate revine directorilor. În documentul citat se menționează că municipiul Braşov şi societatea RATBV SA nu își asumă răspunderea şi eventualele prejudicii, „în cazul în care beneficiarii au primit facilitatea ca urmare a unei situații încărcate în «Catalogul electronic», care nu reflectă realitatea sau nu este similară cu documentele de evidenţă ale unităţilor de învăţământ privind atât situaţia elevilor cât şi cadrelor didactice şi a personalului nedidactic”.
Reîncărcarea cardului de transport se va efectua de către reprezentanţii societăţii RATBV SA, după verificarea calităţii de elev prin corelarea datelor înscrise în lista precizată de școli, cu datele din „Catalogul electronic” și cu cele transmise de fiecare unitate de învățământ cu privire la cadrele didactice și a personalului nedidactic.
„În cazul pierderii/furtului/distrugerii cardului de transport (…) se poate solicita un nou card la Centrele de emitere, vânzare şi reîncărcare ale societăţii RATBV SA cu condiţia achitării «Taxei de reemitere card nominal», aprobată conform Planului tarifar. La fiecare urcare în mijlocul de transport, categoriile de persoane îndreptăţite au obligaţia să valideze cardul de transport indiferent de titlul de călătorie încărcat”, se precizează în proiectul HCL.
Poliția Locală Braşov va asigura prezența unui reprezentant în autobuzele care circulă pe liniile de transport public local, „înfiinţate pentru fluidizarea traficului rutier din centrul istoric al Municipiului Braşov şi îmbunătăţirea calităţii aerului, care va asista elevii la urcare/coborâre, la trecerea străzii şi îi va însoţi până la intrarea în unitatea de învăţământ.
Costurile pentru acordarea acestor facilităţi vor fi suportate din bugetul local al Municipiului Braşov, la preţul unui „Abonament lunar toate liniile cu reducere pentru elevi”, conform Planului tarifar aprobat, pe baza facturilor lunare întocmite de către Societatea RATBV SA, în funcţie de numărul de persoane care au beneficiat de această facilitate, exceptând cele care au achiziţionat abonamente conform planului tarifar aprobat, avizate de către Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.