Politic

BRAŞOV. Tinerii social-democraţi şi-au continuat „şcoala” la Neptun cu „profesorul” Marius Dunca

  • TSD1_237526.jpg
 

Tinerii social-democraţi din judeţul Braşov, 40 la număr, au luat parte la Școala de Pregătire Politică a TSD, care a avut loc la Neptun în acest sfârșit de săptămână. Ei s-au alăturat celor peste 700 de colegi din organizațiile teritoriale. 

Este un eveniment pe care îl așteptăm în fiecare an, cu foarte mare interes. Sunt câteva zile în care avem ocazia să ne reîntâlnim, oamenii din aceeași mare echipă a Tineretului Social-Democrat. Discutăm despre lucrurile pe care le-am făcut în anul politic care a trecut, despre cum am reușit fiecare să fim vizibili în cadrul organizațiilor PSD. Vorbim despre munca noastră și dacă efortul nostru a fost suficient de mare pentru a atinge anumite obiective. Da, ne și distrăm la aceste întâlniri, dar și învățăm, de asta îi și spune Școală de Pregătire Politică. Și pot spune, ca participant la mai multe ediții, că fiecare an este diferit, din punct de vedere al temelor abordate”, a declarat Horia Stancu, președintele TSD Brașov.

În cele patru zile ale Școlii,  tinerii au participat la mai multe seminarii cu teme precum „Administraţie publică centrală şi locală versus Parlament”, „Muncă- meseriile viitorului”, „Mediu – eco versus ieftin” sau „Sport şi sănătate – de la hobby la performanţă”. Braşovenii au avut ocazia să se reîntâlnească cu deputatul Roxana Mînzatu la seminarul „Europa încotro-finanţări europene” şi cu secretarul de stat Ariana Bucur la atelierul de lucru „Educaţie – Cum trebuie să pregătim generaţia 2040?”.

În România va exista politicianul de meserie, ca oriunde în Europa sau în Statele Unite. Despre asta ne-a vorbit şi preşedintele PSD Braşov Marius Dunca, pe care am avut plăcerea să-l avem speaker  la dezbaterea «New in TSD – planul de carieră a tinerilor PSD-işti». Politicianul este omul care se dedică vocaţiei de a sluji cetăţeanul. Dar pentru asta politicianul de profesie trebuie să fie pregătit, spre deosebire de mulţi dintre cei care au activat în partide, din 1990 încoace. Politicianul adevărat are, de obicei, studii superioare, o conduită bună în societate şi o pregătire în domeniu. Ori o pregătire o obţii prin cursuri pe care le urmezi. La această categorie este şi Şcoala de Pregătire Politică la care am participat, un succes din acest punct de vedere”, a apreciat liderul TSD Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button