BRAȘOV. Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, consideră că „este dihonie” în toate partidele
Prezent sâmbătă la Brașov, pentru a participa la manifestările organizate cu ocazia Zilei Limbii Române, Theodor Paleologu a susținut și o conferință de presă la sediul organizației județene PMP, formațiune care-l susține la alegerile prezidențiale.
Astfel, candidatul pentru Cotroceni la alegerile prezidențiale din 25 noiembrie consideră că România se îndreaptă către o catastrofă dacă nu alege un președinte potrivit.
„Un președinte potrivit, cred eu, este un președinte învățător și mediator totodată, un președinte care să restaureze demnitatea statului, care să-i respecte pe cetățeni și să-i respecte pe cei care-l duc în spinare și plătesc impozite. Nu poți să fii respectat decât dacă te respecți pe tine însuți și dacă îi respecți pe ceilalți. Când spun, așadar, restaruraea demnității statului, mă gândesc la toate aceste lucruri și, foarte important, meritocrația. Din păcate, de sus până jos, la toate nivelurile societăţii, s-a răspândit ciuma incompetenţei, a nepotismului, a hoțomăniei, și este nevoie de o meritocrație care să dea oamenilor încredere în stat”, a spus Paleologu.
În acest sens, după cum a continuat candidatul la președinție, există pârghiile necesare, dar pe care actualul președinte nu le-ar fi utilizat.
„Actuala Constituție dă președintelui pârghii care țin de influență. Dacă vă uitaţi în Constituţie, prim-ministrul are mai multă putere executivă decât preşedintele, în schimb președintele are autoritate, are legitimitate mai mare decât oricine și are influență, prin numirile și declarațiile pe care le face, precum și prin mesajele pe care le dă către Parlament, către națiune și prin faptul că el mediază și invită la discuție actorii politici. Astfel, președintele are pârghii pentru a crea consens. Eu cred că scopul bunei guvernări este pacea socială și concordia”.
De asemenea, Theodor Paleologu consideră că, „prin votul din 25 noiembrie trebuie restaurat și respectul pentru limba română și pentru cultura română”.
Din poziția de candidat la președinție, Paleologu a avut și considerații la câțiva dintre politicienii momentului, contracandidați sau nu.
În ceea ce-l priveşte pe actualul preşedinte, Paleologu a afirmat că, dacă ar fi fost mulţumit de activitatea politică a acestuia, el nu ar fi candidat, adăugând că „Iohannis a avut partea lui de vină pentru degringolada din PNL”.
Dar, în opinia lui, cei mai mari „semănători de zâzanie” în politica românească au fost social-democrații Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă.
„Doamna Dăncilă ne spune că este neconflictuală, făuritoare de consens, dar am mai avut genul acesta de pace socială, pe vremea lui Ion Iliescu, ‘un preşedinte pentru liniştea noastră’, şi sloganul FSN era ‘să fim uniţi’, totul să fie liniştit. Dar era, de fapt, un regim extrem de violent, pentru că au murit oameni, au fost bătuţi, schingiuiţi, atunci au plecat din ţară zeci, dacă nu chiar sute de mii de oameni. Acelaşi tip de falsă pace socială ne propune PSD (…) încercând să subjuge Justiţia, transformând agenda personală a câtorva oameni din PSD într-o agendă naţională. Pacea nu se poate realiza decât prin dreptate, prin Justiţie. O tot auzim pe doamna Dăncilă spunând că este neconflictuală, că este o femeie paşnică, dar este o enormă minciună. În realitate, ea este un agent de discordie, numele adevărat al ei este Discordia, Zâzania. Să nu uităm că Guvernul Dăncilă a intervenit brutal pe 10 august în urmă cu peste 1 an”, a declarat Paleologu.
Paleologu consideră că „este dihonie peste tot. În interiorul PSD, în interiorul USR… Când spun că este dihonie în PSD mă gândesc și la tentativa lui Ponta de a pune mâna pe PSD, prin candidatura lui Mircea Diaconu, pentru că aceasta este o manieră de a o demola pe Dăncilă pentru ca Ponta să pună mâna pe PSD. Deci este tot vorba de hihonie în interiorul PSD. La dreapta, vedem că nu e unitate. USR contestă PNL, PNL contestă USR, iar ambele țin PMP deoparte. Este o anumită diviziune care trebuie depășită…”.
Despre politica externă dusă în ultimii ani, prin „combinaţia Iohannis – Meleşcanu”, Paleologu a afirmat că „a fost foarte păguboasă”, spunând totodată că îi pare rău că Teodor Meleșcanu și-a încheiat cariera de diplomat „într-un mod rușinos”.
La finalul conferinței de presă, președintele PMP Brașov, Costel Mihai, a declarat că „de departe, Theodor Paleologu este cel mai bun candidat pe care îl are România la aceste alegeri prezidențiale. Cred că vom face o echipă foarte bună, cu toate că este un candidat atipic. Este salutară inițiativa dumnealui de a avea acest tip de campanie, de a fi un președinte învățător și de a avea un altfel de campanie față de ceilalți competitori (…) Considerăm că putem intra în turul doi cu domnul Paleologu”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.