BRAȘOV – SURPRIZĂ?! Bazele sportive care aparțin Municipalității vor fi preluate de…
Între cele 69 de puncte de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local din data de 30 iunie, două sunt legate de bazele sportive din Brașov, care sunt administrate de Primărie.
Iată-le:
„66. Proiect de hotărâre privind aprobarea fuziunii prin absorbţie a Direcţiei Administrare Infrastructură Sportivă Braşov de către Clubul Sportiv Municipal Corona Braşov, instituţie publică aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
67. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Clubului Sportiv Municipal Corona Braşov, instituţie publică aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Braşov, ca urmare a fuziunii prin absorbţie a Direcţiei Administrare Infrastructură Sportivă Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.”.
Așadar, CSM Corona se va ocupa, printre altele, de administrarea Stadionului „Tineretului”, acolo unde SR Brașov a susținut meciurile de pe teren propriu din sezonul 2019-2020 al Ligii 3. Rămâne de văzut dacă echipa de fotbal a fanilor „stegari” va primi „verde” și pentru stagiunea următoare sau, în noua situație, Adrian Szabo & Co. vor avea exclusivitate.
Apoi, ar fi fost interesant să fie publicate și organigrama, și statul de funcții al CSM Corona, pentru a afla și noi, plătitorii de taxe și impozite, toate persoanele care conduc – mai mult sau mai puțin – gruparea „galben-albastră” și dacă, într-adevăr, au o minimă tangență cu sportul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.