Politic

BRAŞOV. Sunt necesare locuinţe de intervenţie!

 

Legea prevede ca administraţiile locale să se asigure că oricând pot veni în sprijinul familiilor care, la un moment dat, sunt victimele unor calamităţi sau accidente casnice şi rămân temporar fără locuinţă, a atras atenţia Ladislau Hathazi, secretarul general al organizaţiei municipale Braşov a Partidului Mişcarea Populară (PMP). 

„Este necessar să avem şi în Braşov un număr de locuinţe de intervenţie, chiar dacă acestea rămân nelocuite o perioadă mai lungă de timp. Oricând se poate întâmpla o nenorocire, iar mai multe familii să rămână fără acoperiş deasupra capului. Se ştie, au fost cazuri în Braşov, când, spre exemplu, a explodat centrala termică, distrugând nu doar apartamentul în care s-a produs accidentul, ci parţial şi cele de pe acelaşi palier, iar acei oameni au fost nevoiţi să plece care, încotro, pe la rude, să se adăpostească, până ce şi-au refăcut locuinţele”, a explicat Hathazi. 

Ca urmare, sursa citată a declarat în conferinţa de presă susţinută ieri la sediul partidului că PMP Braşov va propune autorităţilor locale, resopectiv Primăriei şi Consiliului Local, înfiinţarea de locuinţe de intervenţie.

„Se poate acest lucru prin preluarea unei clădiri vechi sau părăsite, care ar putea fi reabilitată. Dacă nu, se pot construi. Este o investiţie, iar la acest capitol nu se poate spune că nu sunt bani. Anul trecut s-a încheiat cu un excedent bugetar la Investiţii de 20 de milioane de euro, pentru că nu s-au cheltuit banii. Dacă nu avem în vedere acest lucru, riscăm ca, în cazuri speciale, să ducem oamenii în săli de sport sau în spaţii neadecvate”, a mai declarat Hathazi.    


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button