Brașov. Sunt îndeplinite condițiile pentru reluarea furnizării energiei termice
Viceprimarul Brașovului Ciprian Bucur a semnat astăzi, împreună cu reprezentanții Tetkron și ai Bepco acordul de reluare a producției a agentului termic (ce include și termenele de eșalonare a sumelor restante de plată de aproximativ 19,2 milioane de lei). De asemenea, tot astăzi, între Tetkron și Bepco a fost semnat și contractul actualizat de furnizare a energiei termice. Practic, a declarat Bucur, din acest moment sunt îndeplinte condițiile impuse de Bepco, pentru deblocarea „crizei energei termice”.
Mai precis, a explicat viceprimarul, a fost semnat contractul de furnizare, acordul de reluare a producției (ce include și termenele de eșalonare a sumelor restante de plată în valoare totală de aproximativ 19,2 milioane de lei) și, încă de săptămâna trecută, a fost efectuată plata de către Bepco a sumei de 400.000 de lei. „Reluarea furnizării agentului termic se va face în termen de 24 de ore de la înregistrarea de către GDF Suez a documentelor care atestă îndeplinirea celor trei condiţii. Sperăm ca mâine să se reia furnizarea de gaz, şi cel târziu vineri toţi braşovenii să poată avea apă caldă şi căldură”, a declarat Bucur.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.