Politic

BRAȘOV. Structurile MAI, în „alertă” pentru buna desfășurare a alegerilor parlamentare

 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de jandarmi, de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov și de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, mâine, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

„Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Având în vedere și pandemia de COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Concret, în perioada 5 – 6 decembrie, 280 de efective, dintre care 58 de poliţişti din cadrul IPJ Brașov, 99 de jandarmi și 105 reprezentanţi ISU, asigură paza şi protecţia a 447 de secţii de votare, din totalul celor 457 ce s-au constituit pe raza judeţului Brașov, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.. 

Mâine, în ziua procesului electoral, IPJ Brașov va avea în responsabilitate 137 de secţii de votare, constituite în 94 de locaţii, unde vor fi prezenţi 94 de poliţişti. Inspectoratul de Jandarmi Brașov va avea în responsabilitate 320 secții de votare dispuse în 185 locații, unde vor fi prezenți 196 jandarmi.

Articole asemănătoare

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

De asemenea, mâine, 122 de poliţişti de la IPJ Brașov și 81 polițiști locali vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Totodată, în perioada 5 – 6 decembrie, 56 de echipaje de poliție rutieră desfășoară activități pentru prevenirea și combaterea săvârșirii de ilegalități, dintre acestea 28 acționând mâine, în ziua alegerilor parlamentare.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale și pentru un plus de siguranță, vor fi constituite rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune, după cum a explicat comisarul Alina-Maria Ivan.

Astfel, 97 polițiști brașoveni vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare la secțiile de votare, forțele de ordine vor fi în misiuni de protecție, atât în ceea ce privește transportul buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

De asemenea, 40 pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor.

Pompierii au efectuat deja verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii ISU Brașov au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

„Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor din 06 decembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea. În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button