BRAȘOV. Strategia pentru noul spital regional, discutată pe fugă la Prefectură
Ministrul Sănătății Sorina Pintea nu a venit la Brașov, vineri, doar pentru inaugurarea oficială a corpului modernizat al Maternității, ci și pentru a discuta despre strategia privind realizarea Spitalul Clinic Regional de Urgență Brașov.
Astfel, Sorina Pintea, ca reprezentant al Executivului, responsabil cu Sănătatea, a participat la întâlnirea organizată de prefectul Brașovului, Marian Rasaliu cu reprezentanții administrației județene și cu parlamentarii brașoveni care se ocupă de același domeniu în Legislativ.
În această săptămână, Guvernul va avea pe masă un proiect de ordonanță de urgență pentru definirea structurii spitalului regional. Ministrul Sănătăţii a precizat că în memorandumul Guvernului aprobat în acest sens este cuprinsă o astfel de unitate sanitară şi pentru Braşov, pentru că este „absolută nevoie” de aceasta. Deocamdată lucrurile sunt demarate pentru spitalele regionale din Iaşi, Craiova şi Cluj, deoarece „sunt proiecte care sunt acum, ard, sunt fierbinţi, dar va fi şi la Braşov spital regional”, a dat asigurări Sorina Pintea.
Ministrul a adăugat că este nevoie şi de schimbarea mentalităţii în sistemul medical: „Am început cu un lucru normal aici (referitor la modernizarea Maternității n.r.). Este nevoie de investiţii şi de schimbarea mentalităţii în sistemul medical şi cred că asta o să spun şi în continuare. Oricât de mulţi bani ai băga într-un sistem, dacă nu ştii să-i utilizezi, nu rezolvi nimic“.
„Nu ajunge să spui că o unitate sanitară trebuie să poată deservi și alte județe nu doar Brașovul, și nu e suficient să spui că vrei un spital mare. Spitalul regional trebuie descris în date precise, cu număr de paturi, secții obligatorii care trebuie să existe, minimum de dotări de care să beneficieze. Etalonul nu este ce vrem noi ca doctori să vedem, ci cum se încadrează acest spital în Planul Național de Sănătate, gestionat de Guvernul României. Am discutat cu doamna ministru despre calea cea mai rapidă de a pune lucrurile în mișcare: ordonanță de urgență, iar apoi vot în Parlament, dar între timp lucrurile pot demara”, a declarat dr. Florin Orțan, senator PSD de Brașov, membru al Comisiei de sănătate publică din camera superioară a Parlamentului.
Parlamentarul brașovean a precizat că, în termen de trei săptămâni, Primăria Brașov va finaliza procedura de preluare a terenului de la Institutul Cartofului și alipirea la parcela pe care o avea deja.
„Odată ordonanța adoptată, se poate trece la procedura de atribuire a studiului de fezabilitate, pe baza căruia se poate vorbi de finanțare. Vreau să le mulțumesc colegilor mei din Comisia de sănătate publică a Senatului, care au venit astăzi, prefectului Brașovului, primarului Brașovului și președintelui Consiliului Județean, pentru implicare. Haideți să demonstrăm împreună că sănătatea nu are culoare politică”, a adăugat dr. Orțan.
Ce face municipalitatea?
Primarul George Scripcaru a venit cu precizări privind stadiul proiectului la nivelul municipiului: „După cum am discutat și cu doamna ministru, spitalele regionale sunt așa, o titulatură, dar nu sunt detalii concrete cu privire la multe lucruri de urmărit în astfel de proiecte, cum ar fi numărul de paturi și tipurile de activități medicale care se desfășoară într-o astfel de unitate spitalicească. Acest lucru trebuie clarificat în următoarea perioadă printr-o ordonanță de guvern, astfel încât să poți dimensiona, mai apoi, ce înseamnă un spital regional în adevăratul sens al cuvântului, din punctul de vedere al capacității, al structurii, al nivelului investițional”.
Edilul brașovean a amintit că proiectul este la faza de preluare a terenului, actul normativ fiind publicat și în Monitorul Oficial, astfel că în maximum 15 zile se poate finaliza procedura. În plus, în bugetul local, la capitolul investiții, a fost alocată suma necesară pentru studiul de fezabilitate.
„Am discutat și cu rețeliștii pe utilități, pentru a-și putea face și ei bugetele proprii în acest sens. Cu Compania Apa am discutat pentru rețeaua de apă și canalizare, cu furnizorul de gaz, la fel, încă de anul trecut s-a discutat pentru ca această utilitate să fie adusă la amplasament. Urmează să avem aceleași discuții și cu furnizorul de energie electrică. După preluarea amplasamentului, facem demersuri în Consiliul Local să-l includem în patrimoniu, apoi să parcurgem procedura de achiziții pentru studiul de fezabilitate”, a adăgat primarul.
Pentru a nu se lungi prea mult cu procedurile birocratice, Scripcaru a menționat că a stabilit cu ministrul Sorina Pintea să identifice un concept existent, care să poată fi adaptat la Brașov.
„Apoi urmează etapa de elaborare a proiectului tehnic, iar în paralel vom relua discuțiile pe această temă cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru consultanță și asistență tehnică, în parteneriat cu municipiul Brașov”, a încheiat George Scripcaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.