Politic

BRAŞOV. Str. C.D. Gherea va fi blocată la noapte, din cauza unor lucrări de consolidare

 
La noapte se va derula cea de-a doua etapă de punere în siguranţă a străzii Constantin Dobrogeanu-Gherea, în dreptul imobilului de la nr. 54. Astfel, în intervalul orar 21.30-6.00, se vor monta panourile de beton pentru consolidarea versantului din dreptul imobilului mai sus menţionat.
 
„În prima etapă, care s-a derulat sâmbătă, 21 aprilie, a fost salubrizată  zona respectivă. Pe perioada derularii lucrarilor din această noapte, accesul auto pe str. C.D. Gherea va fi blocat, cu excepţia accesului riveranilor. În cazul riveranilor, aceştia nu vor avea posibilitatea de a traversa versantul de pe o parte pe alta. Pe partea dinspre centrul oraşului, strada CD Gherea va fi închisă de la intersecţia cu str. Ecaterina Varga (în dreptul magazinului STAR), iar partea dinspre Valea Cetăţii va fi blocată după intersecţia cu str. Molidului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
 
În cazul în care condiţiile meteo nu vor permite derularea lucrărilor, acestea vor fi reprogramate, a precizat sursa citată.
citiţi şi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button