Politic

BRAŞOV. Staţiile de încărcare a maşinilor electrice vor fi mai bine evidenţiate

  • silviu-achim.jpg
 

În perioada următoare, stațiile de încărcare a mașinilor electrice vor fi mai bine semnalizate și marcate, în municipiul Brașov. 

Consilierul local PSD Silviu Achim atrăgea atenția public, în urmă cu două luni, că prizele electrice, mai ales cele din preajma Primăriei, nu sunt accesibile cu ușurință. Motivul îl reprezintă faptul că pe locurile de parcare din dreptul lor, sunt staționate de cele mai multe ori autoturisme obișnuite. Interpelarea făcută în plenul Consiliului Local Braşov și adresa înregistrată la Primărie au primit un răspuns din partea Direcției Tehnice, Serviciul Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației. Angajații din aparatul de specialitate confirmă că semnalizarea se va face și că locurile de parcare respective vor fi rezervate exclusiv posesorilor de autoturisme electrice sau hibrid. 

„Dorim să încurajăm achiziția de autoturisme cu poluare zero, pentru că vrem aer curat la Brașov. Din fericire, am aprobat, anul trecut accesarea unor fonduri nerambursabile pentru amplasarea a încă 17 stații staţii de încărcare a autoturismelor electrice, în cadrul «Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ”. Banii vin de la Guvern, prin Administraţia Fondului de Mediu. Dacă adăugăm şi măsurile de stimulare a achiziției de autoturisme electrice sau hibrid, toate vor avea ca rezultat apariția mai multor astfel de mașini în Brașov. Propuneam, tot acum două luni, ca parcarea lor pe locurile din dreptul stațiilor de încărcare să fie gratuită, iar un studiu pentru așa ceva se face în această perioadă”, a declarat Achim.

citiţi şi

BRAŞOV. Consilierii locali PSD propun ca posesorii de maşini electrice să fie scutiţi de la plata taxei de parcare pe domeniul public


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button