Politic

BRAȘOV. Sprijin de la autoritățile județene pentru primarii cu proiecte PNDL

 

Astăzi a avut loc cea de-a doua întâlnire a conducerii Consiliului Județean Brașov și Instituției Prefectului cu primarii localităților care au proiecte de lucrări publice aprobate spre finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II.

Edilii au prezentat stadiul întocmirii documentațiilor pe care trebuie să le înainteze la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, precum și dificultățile pe care le întâmpină în ceea ce privește avizarea.

„Noi, executivul Consiliului Județean, vrem să-i ajutăm pe primari în privința întocmirii documentațiilor și obținerii avizelor. În acest sens, domnul prefect Marian Rasaliu i-a invitat la discuții pe reprezentanții instituțiilor deconcentrate care dau avize: Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Electrica Brașov și Agenția pentru Protecția Mediului. Interesul nostru este să ajungem să semnăm contractele de finanțare pentru cât mai multe proiecte pe PNDL. În această idee ne-am propus să venim în sprijinul colegilor primari, pentru a-i ajuta la etapa de contractare cu Ministerul Dezvoltării, astfel încât Brașovul să absoarbă cât mai multe fonduri. Sperăm să facem cu toții o echipă și să accesăm cât mai mulți bani pentru comunitățile locale din județ”, a spus Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.

În finalul întâlnirii, participanții au primit din partea șefului executivului județean câte o documentație cu oportunități de finanțare pentru mediul urban și rural care sunt accesibile în momentul de față. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button