Politic

BRAȘOV. Sorin Susanu, câștig în instanță, cel puțin temporar, în fața șefilor săi din ANPC

  • sorinsusanu_2.jpg

Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, a obținut, la Tribunalul Brașov, suspendarea ordinului șefului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin care era mutat la Dâmbovița, pe o funcție inferioară.

Decizia de ieri a Tribunalului Brașov poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare.

Iată soluția instanței:

„12.07.2022
Ora estimata: 09:00
Complet: CAF11
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de reclamantul SUSANU CLAUDIU SORIN în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR şi PREŞEDINTELE AUTORITĂTII NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR. Dispune suspendarea Ordinului nr. 501/15.06.2022 privind modificarea raportului de serviciu al reclamantului SUSANU CLAUDIU SORIN, prin mutarea pe funcţia de conducere vacantă de comisar şef adjunct în cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia (Ploieşti) – C.J.P.C Dâmboviţa, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în data de 12.07.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instantei.
Document: Încheiere de şedinţă 12.07.2022”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] Amintim că, în iulie anul trecut, el a obținut la Tribunalul Brașov suspendarea Ordinului nr. 501/15.06.2022 privind modificarea raportului de serviciu, prin mutarea pe funcţia de conducere vacantă de comisar şef adjunct în cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare