Politic

BRAȘOV. Șoferii RATBV continuă protestul

 

Angajaţii RATBV, în speţă conducătorii auto, continuă protestul început ieri şi, după unele surse ale noastre, vineri, după trei zile de grevă japoneză, ar putea recurge, spontan, la încetarea lucrului. Singurul lucru care a lipsit astăzi au fost fluturaşii aşezaţi pe scaunele din mijloacele de transport, cu care i-au întâmpinat marţi pe călători prin care își expuneau nemulțumirile. Au păstrat doar panglicile albe la oglinzile retrovizoare şi afişele din cabină cu „PROTEST”. Oamenii susțin că salariul mediu de încadrare pe companie este de 1.650 de lei brut. Nu doar salarizarea îi nemulţumeşte. Lipsa acută de personal – circa 70 de conducători auto în minus – face ca orele suplimentare să fie o regulă pentru fiecare şofer. „Media orelor per şofer, per întreprindere, este undeva la 240 de ore, este destul de mult şi destul de obositor. Nu ştiu în ritmul acesta unde o să ajungem. Doar Dumnezeu ne-a ferit de accidente şi de alte probleme”, a declarat pentru RTT Braşov Ioan Drăghici, preşedintele Sindicatului Liber 2015 RAT Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button