BRAŞOV. Social-democraţii scot în faţă Generaţia 2020
În acest sfârşit la săptămână, la Braşov a avut loc întrunirea Comitetului Regional Centru al Tineretului Social-Democrat. La întâlnire, care a reunit reprezentanţii Organizaţiilor Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Covasna şi Harghita, au participat liderii naţionali ai TSD, preşedintele Gabriel Petrea, secretarul general Adrian Rândunică, trezorierul Ştefan Ţintă şi deputatul Cătălina Ştefănescu.
Discuţiile s-au axat, pe lângă problemele curente ale fiecărui judeţ, pe modul în care constribuţia tinerilor poate fi îmbunătăţită, atât în desfăşurarea campaniei electorale, cât şi în reprezentarea cetăţenilor. După aceste alegeri locale, sunt cei mai mulţi tineri de până acum ajunşi primari, viceprimari şi consilieri, lucru încurajator, a fost părerea unanimă.
Gabriel Petrea, preşedintele TSD, a declarat: „Este firesc ca lucrurile să aibă o evoluţie. La TSD avem un nume pentru viitorul nostru, al tuturor – Generaţia politică 2020. Ne dorim cât mai mulţi tineri pe liste şi avem pe cine propune. Cei pe care îi avem în vedere sunt specialişti care îşi vor găsi cu lejeritate locul în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Ei au altă gândire, altă viziune, ceea ce se va vedea în activitatea lor în viitorul Legislativ.”
Horia Stancu, preşedinte TSD Braşov, a adăugat: „Rolul primordial al acestor tineri politicieni care vor fi parlamentari, va fi de a elabora legi care să protejeze şi să ajute actuala şi viitoarele generaţii tinere. Am propus să începem consultarea colegilor de partid dar şi a celor din afara politicii, proiectele de lege cu care vor merge reprezentanţii noştri în Parlament trebuie să aibă aplicabilitate. Doar nişte tineri pot gândi pentru ei, aşa că cei de vârsta noastră vor fi autorii morali ai viitoarelor acte normative. Vom demara aceste discuţii pe scară largă, în perioada imediat următoare”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.