Politic

BRAȘOV. Și PNL-iștii din CL susțin că votul a fost VICIAT! SOLICITĂRI…

 
După ce PSD-ista Alexandra Crivineanu a vorbit despre nereguli în ceea ce privește votul în ședința de Consiliu Local de ieri pe tema asocierii Primăriei Brașov cu ACS Steagul Roșu – BRAȘOV. Un consilier local ACUZĂ… PLÂNGERE la Poliție!, și grupul consilierilor PNL din cadrul Consiliului Local al Municipiului Brașov a sesizat în mod public vicierea votului exercitat în 18 mai în cadrul ședinței extraordinare și implicit a rezultatului final.
 
„Este inadmisibil ca sistemul de vot să «cedeze» tehnic într-un moment atât de important, chiar la hotărârea de Consiliu Local ce debloca din punct de vedere juridic înființarea noului FC Brașov, o decizie mult așteptată de microbiștii brașoveni.
 
Astfel, la punctul numărul 2 de pe ordinea de zi, cel cu referire la asocierea dintre municipalitatea brașoveană și ACS Steagu Roșu, conexiunea la conferința video a unui consilier local al PNL s-a întrerupt, iar voturile altor 2 colegi nu au fost înregistrate de sistem, deși aceștia și-au exercitat dreptul de a vota în timp util.
 
Eroarea tehnică poate fi detectabilă ușor prin verificarea sistemului de vot și a înregistrării ședinței extraordinare a Consiliu Local al Municipiului Brașov și demonstrează ca drepturile aleșilor locali liberali au fost încălcate, ceea ce duce la invalidarea procedurii de vot și obligă autoritatea la reluarea acestuia.
 
Cum ședința de ieri a fost încheiată într-o grabă suspectă de președintele de sedință, singura modalitate legală și corectă de soluționare a acestei probleme este organizarea unei ședinte extraordinare cu convocare de îndată și reluarea discuțiilor și a votului la acest punct.
 
De asemenea, grupul consilierilor PNL consideră că este inadmisibil pentru o administrație ca aceea a Brașovului să nu existe un sistem de vot modern, sigur și stabil, care să preia fidel realitatea opțiunilor membrilor Consiliului Local Brașov.
 
De aceea, solicităm în regim de urgență renunțarea la sistemul de vot prin platformă video și introducerea unui sistem de vot electronic special creat pentru asta care să nu mai permită repetarea unor astfel de abuzuri și vicieri ale opțiunilor exprimate.
 
Nu tolerăm și nici nu girăm un astfel de stil de administrație în care «defecțiunile tehnice» apar exact atunci când unii au mai mare nevoie de ele.
 
Grupul Consilierilor PNL din Consiliul Local al Municipiului Brașov”, s-a prezentat pe pagina de Facebook a PNL Brașov.
 
 
 

BRAȘOV. „În final, Steagu’ va renaște”! USR, contra PNL + PSD! Coliban a mai spus: „Sunt mulți oameni ale căror vieți sunt strâns legate de fotbal”

FC BRAȘOV. Viceprimarul Flavia Boghiu, chiar dacă nu prea se pricepe la fotbal…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare