BRAȘOV. Senatorul Daniel Zamfir a (re)depus la Parlament pachetul de legi împotriva abuzurilor

Politicianul ALDE (încă), Daniel Zamfir, a anunțat că a redepus, astăzi, la Parlament, pachetul de legi de protecție a consumatorilor împotriva abuzurilor: Legea de protecție a consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, Legea de protecție a consumatorilor împotriva cesiunilor speculative de creanțe, Legea de protecție a consumatorilor împotriva executărilor silite abuzive și intempestive și Legea de protecție a consumatorilor împotriva riscului valutar (conversia).
„Legile vizează circa patru milioane de familii care sunt expuse azi abuzurilor creditorilor, fie că vorbim de bănci, de IFN-uri sau colectori de creanțe. Mă voi asigura că acum direcția legislație din Senat va solicita și avizul Consiliului economic și social, să nu mai existe pretexte de neconstituționalitate. Îi am alături de mine, până acum, pe parlamentarii PSD care au semnat inițial proiectele și vrem ca ele să treacă, cât mai repede, prin parlament, fiind deja solicitată procedura de urgență”, a scris Zamfir pa pagina sa de scoializare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

