Politic

BRAȘOV. Șeful Poliției Locale, răspuns la prima adresă formulată de primar

 

Directorul Poliției Locale Brașov, Nicolae Aldea, a trimis, astăzi, un răspuns la prima adresă formulată de primarul localității, Allen Coliban. 

Edilul așteaptă răspunsul și la cea de a doua adresă, care are termen data de 11 martie, apoi va comunica deciziile cu privire la activitatea conducerii Poliției Locale și modul de funcționare a acestei instituții.

Prima adresă îi cerea lui Nicolae Aldea ca până astăzi, la ora 10:00, să îi comunice primarului, în scris, deciziile pe care le-a luat în legătură cu examenul de competențe, în jurul căruia planează suspiciuni de fraudă din cauza nerespectării regulamentului de organizare a examenului. A doua solicitare, care are termen de răspuns 11 martie, se referă la aspecte legate de activitatea Poliției Locale, reieșite din numeroase sesizări depuse de cetățeni și de personalul angajat în această instituție, în ultimele patru luni, conform primarului Brașovului. 

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, nu a oferit detalii privind conținutul răspunsului primit astăzi, susținând că este așteptat și răspunsul la a doua adresă.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Primarul Coliban, adrese oficiale către șeful Poliției Locale / Activitatea din ultimele luni a instituției, luată la puricat după sesizările cetățenilor

BRAȘOV. Se cere desființarea Poliției Locale! MOTIVELE, enumerate în PETIȚIE…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare