BRAȘOV. Ședință ordinară cu aproape 90 de puncte pe ordinea de zi / Se stabilesc și tarifele pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov
Update: Ședința poate fi urmărită AICI.
—————————————————————————————–
Ședinta ordinară a Consiliului Local al Municipiului Brașov va avea loc astăzi, fiind transmisă și pe canalul de youtube al Primăriei Brașov (vom reveni cu link). Aceasta ar fi trebuit să înceapă la orele 11.00, dar se înregistrează o întârziere.
Printre altele, consilierii vor avea de votat proiecte privind funcționarea domeniului schiabil din Poiana Brașov (tarife, facilități etc.). Pentru detalii, vezi și: Ce TARIFE / FACILITĂȚI vor fi pe domeniul schiabil din Poiana Brașov?! Propunerile de aprobat în ședința de Consiliu Local.
De asemenea, consilierii locali brașoveni vor avea de votat un proiect de hotărâre privind creșterea tarifelor pentru prestarea serviciilor şi a redevenţei pentru concesiunea locurilor de înhumare în cimitirele aflate în proprietatea Municipiului Braşov (Cimitirul Municipal Braşov, Cimitirul Civil Șprenghi Braşov) – vezi AICI.
Nu în ultimul rând, consilierii vor vota un proiect care vizează pasarea puterii de la viceprimarul Flavia Boghiu (USR) la viceprimarul Sebastian Rusu (PNL)- pentru detalii, VEZI ȘI: BRAȘOV. Flavia Boghiu, cu rol „DECORATIV” în Primărie?! Se schimbă polul de putere…
Pe ordinea de zi vor fi următoarele:
1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 524 din 06 noiembrie 2020, privind aprobarea numărului, denumirea şi componenţa comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Braşov, republicată.
Iniţiator: consilieri locali.
2. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 527 din 06 noiembrie 2020 privind desemnarea viceprimarului ca înlocuitorul de drept al primarului.
Iniţiator: consilieri locali.
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Municipiului Braşov – decembrie 2021.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului Municipiului Braşov la data de 30.11.2021.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea convenţiei de colaborare dintre Municipiul Braşov şi S.C. Ana Teleferic S.A., având ca obiect exploatarea unitară a instalaţiilor de transport pe cablu din Poiana Braşov în sezonul de iarnă 2021-2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor de acces la transportul pe cablu din Poiana Braşov în sezonul de iarnă 2021 – 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea facilităţilor acordate la transportul pe cablu din Poiana Braşov în sezonul de iarnă 2021 – 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
8. Proiect de hotărâre privind stabilirea taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov în sezonul de iarnă 2021 – 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
9. Proiect de hotărâre privind stabilirea limitelor maxime până la care pot fi anulate creanţele fiscale datorate de contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice aflate în sold la 31 Decembrie 2021.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
10. Proiect de hotărâre privind acordul de principiu în vederea acordării scutirilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 cu privire la constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale şi pentru obţinerea titlului de Parc industrial de către S.C. VGP ZONE BRAşOV S.R.L. cu sediul în Municipiul Bucureşti, B-dul Calea Floreasca, nr. 218, camera 6, etaj 2, apartamentul 6, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/4277/2020, CUI RO 36289628, reprezentată prin S.C. DW COMMUNICATION SERVICES S.R.L. cu sediul social în Municipiul Bucureşti, şoseaua Nordului, nr. 60, etaj 3, apartamentul 7, Sector 1, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/3078/2014, CUI RO 32914880.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
11. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de garaj proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Lungă, nr. 75, garaj 1.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
12. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de garaj proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Napoca, nr. 2, garaj.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
13. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie, proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Nicolae Bălcescu nr. 19, ap. 4.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
14. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie, proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Mureşenilor nr. 5, ap. 2.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
15. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie, proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Mureşenilor nr. 5, ap. 1.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
16. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. 13 Decembrie, nr. 20, ap. 1A – 1B.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
17. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, Aleea Magnoliei nr. 10, sc. A, ap. 17.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
18. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, Aleea Violetelor nr. 4, sc. A, ap. 41.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
19. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, Aleea Violetelor nr. 4, sc. B, ap. 38.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
20. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, B-dul Grivitei nr. 25, ap. 5.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
21. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38, ap. 19.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
22. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Jepilor nr. 48, bl. B 49, ap. 35.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
23. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Lacurilor nr. 73.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
24. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Laminoarelor nr. 11, sc. B, ap. 1.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
25. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Laminoarelor nr. 9, sc. B, ap. 8.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
26. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Lânii nr. 42, sc. B, ap. 6.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
27. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Lungă nr. 49, ap. 6.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
28. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Matei Basarab nr. 33, ap. 5.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
29. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Mureşenilor nr. 18, ap. 2.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
30. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii RIAL S.R.L., situat în Braşov, str. Protopop Vasile Saftu nr. 3, ap. 1.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
31. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 709/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
32. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acţiuni sau lucrări de interes local pentru anul 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
33. Proiect de hotărâre privind aprobarea asociaţiilor şi fundaţiilor care administrează unităţi de asistenţă socială, îndreptăţite să primească subvenţii de la bugetul local în anul 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
34. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 76/2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al serviciului social „Adăpost de Noapte″, republicată.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
35. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 77/2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al serviciului social cu cazare „Centrul Rezidenţial pentru Persoane Fără Adăpost″, republicată.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
36. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 78/2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al serviciului social „Centrul de Zi de Informare şi Consiliere pentru Persoane Fără Adăpost″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
37. Proiect de hotărâre privind aprobarea aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale furnizate în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, pentru anul 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
38. Proiect de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice în Căminul pentru Persoane Vârstnice, pentru anul 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
39. Proiect de hotărâre privind stabilirea contribuţiei zilnice de întreţinere datorată pentru serviciile sociale acordate în cadrul Centrului de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice, pentru anul 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
40. Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului veniturilor proprii aferente Grădinii Zoologice Braşov pe anul 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
41. Proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor pentru anul 2022 prestate de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
42. Proiect de hotărâre privind desemnarea persoanelor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor la nivelul U.A.T. al Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
43. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului de aprovizionare a populaţiei Municipiului Braşov cu principalele produse alimentare ce urmează a fi distribuite raţionalizat, în caz de mobilizare sau război, valabil în perioada 2021-2024″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
44. Proiect de hotărâre privind aprobare Acord de Parteneriat între Municipiul Brasov şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „ION MINCU″ Bucureşti.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
45. Proiect de hotărâre privind darea în administrare a mijloacelor de transport şi a echipamentelor conexe achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţie mijloace de transport public – autobuze electrice 18 m deal Braşov, Timişoara″ SMIS 128114.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
46. Proiect de hotărâre privind darea în administrare a mijloacelor de transport achiziţionate în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de transport moderne″ – 10 autobuze Mercedes – Benz Hibrid Disel-Electrice 12M, cod SMIS 126996.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
47. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 748/2018 republicată, privind aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii „Eficientizare energetică a clădirilor publice din Municipiul Braşov – Colegiul Tehnic Transilvania, corp A″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
48. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 95 din 20.02.2020 privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiectul „Eficientizarea energetică a clădirilor publice din municipiul Braşov – Colegiul Tehnic Transilvania, corp A″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
49. Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării în tranşe trimestriale a chiriei pentru locurile de parcare închiriate de către S.C. ARO – PALACE S.A., prin Contractul de închiriere nr. 1066 din 19.05.2014.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
50. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 339/2005 a unui număr de 68 de locuri de parcare, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Ana Hotels S.R.L.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
51. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 1851/2010 a unui număr de 15 locuri de parcare aferente Hotelului Coroana Braşovului, încheiat între Municipiul Braşov şi S.C. Comix Societate Cooperativ Meşteşugărească.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
52. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 172970 Braşov, nr. cad. 172970 – str. 1 Decembrie 1918 nr. 45.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
53. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 172860 Braşov, nr. cad. 172860 – zona str. Bârsei.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
54. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 164110 Braşov, nr. cad. 164110 – str. Nicovalei.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
55. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Municipiul Braşov, str. Republicii nr. 35, ap. Lotul 2, înscris în C.F. nr. 144340-C1-U3 Braşov, nr. top. 144340-C1-U3, deţinut în cote-părţi, de Topârcean Elena Teodora şi Topârcean Mihai Cosmin, proprietari tabulari.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
56. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea cotei de 1/2 din imobilul situat în Municipiul Braşov, str. Postăvarului, nr. 22, înscris în C.F. nr. 117825 Braşov, nr. top. 5368, deţinută de Popoacă Mihai, proprietar tabular.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
57. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Municipiul Braşov, str. Poarta Schei nr. 4, ap. 7, înscris în C.F. nr. 42044 Braşov, nr. top. 5159/VII deţinut în cote-părţi, de Kis Zoltan şi Kis Tunde-Erzsebet, proprietari tabulari.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
58. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea cotei de 3/4 din imobilul situat în Municipiul Braşov, str. George Bariţiu, nr. 4, ap. 3, înscris în C.F. nr. 143542-C1-U18, deţinută în cote-părţi, de Nichitescu Spirea şi Nichitescu Veronica, proprietari tabulari.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
59. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Municipiul Braşov, str. George Bariţiu, nr. 4, ap. 10, înscris în C.F. nr. 143542-C1-U2 Braşov, nr. cad. 143542-C1-U2 deţinut în cote-părţi, de Leonte Romică Mihăiţă şi Leonte Lidia, proprietari tabulari.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
60. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea cotei de 16/96 din imobilul situat în Municipiul Braşov, str. Poarta Schei nr. 8, înscris în C.F. nr. 117586 Braşov, nr. cad. 117586, deţinut de Lazariciu Viorica, proprietar tabular.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
61. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Municipiul Braşov, str. Republicii nr. 2, ap. 8, înscris în C.F. nr. 156976-C1-U19 Braşov, deţinut de Cârnu Constantin Claudiu, proprietar tabular.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
62. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Municipiul Braşov, str. Poarta Schei nr. 2, ap. 6, înscris în C.F. nr. 163714-C1-U6 Braşov, nr. top. 5158/6 deţinut în cote-părţi, de Bălănică Nicolae şi Bălănică Carmen Maria, proprietari tabulari.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
63. Proiect de hotărâre privind concesionarea directă către Nica şerban Viorel şi Nica Linda a terenului în suprafaţă de 8 m.p., înscris în C.F. nr. 172878 Braşov, nr. cad. 172878, şi a terenului în suprafaţă de 34 m.p., înscris în C.F. nr. 172902 Braşov, nr. cad. 172902, ambele situate în Braşov, str. Calea Bucureşti, nr. 98-100, proprietatea privată a Municipiului Braşov, în vederea realizării a două accese din exterior la spaţiul comercial existent.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
64. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de concesiune nr. 121 din 28.04.2005, având ca obiect concesionarea directă a terenului situat în municipiul Braşov, str. General Mociulschi nr. 21, în suprafaţă de 7 m.p., înscris în C.F. nr. 172078 (C.F. vechi 32053), nr. top. 9359/3/3/1/1/5, aparţinând domeniului privat al Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
65. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de concesiune nr. 20125 din 28.05.1997 având ca obiect cedarea şi concesionarea directă, fără licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 2000 m.p., situat în Municipiul Braşov, str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 75 A, înscris în C.F. nr. 140247 Braşov, cad. 140247, proprietatea privată a Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
66. Proiect de hotărâre privind încheierea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de asociere în participaţiune nr. 529/20.12.2011, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea IPORO COM S.R.L.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
67. Proiect de hotărâre privind darea în administrare către S.C. RIAL S.R.L. Braşov a unui spaţiu de locuit cu destinaţia de locuinţă de serviciu, din fondul locativ al Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
68. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractului de asociere nr. 15 din 16.05.1996, modificat prin acte adiţionale, privind amenajarea refugiului de călători situat în Braşov, B-dul Gării – zona din faţa Gării Centrale Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
69. Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Local al Municipiului Braşov pentru amenajare spaţiu în vederea organizării de şantier pentru chioşcul din Braşov, Aleea Magnoliei nr. 3, al firmei S.C. CILOS S.R.L.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
70. Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru prestarea de servicii şi a redevenţei pentru Concesiunea locurilor de înhumare în cimitirele aflate în proprietatea Municipiului Braşov (Cimitirul Municipal Braşov, Cimitirul Civil Sprenghi Braşov) şi aprobarea contractului cadru de concesiune a locurilor de înhumare.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
71. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de dare în folosinţă gratuită (comodat) nr. 8/31403/19.03.2020, încheiate în baza H.C.L. nr. 124/2020.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
72. Proiect de hotărâre privind stabilirea sediului Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, în incinta imobilului – sediul administrativ al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. Braşov, situat în Municipiul Braşov, strada Panselelor nr. 23 E.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
73. Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 142 din 25.02.2008 privind aprobarea Nomenclatorului stradal al Municipiului Braşov, republicată.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
74. Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 236 din 28.05.2015 privind Zonarea Municipiului Braşov, republicată
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
75. Proiect de hotărâre privind dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. 13 Decembrie nr. 22.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
76. Proiect de hotărâre privind dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. Calea Făgăraşului f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
77. Proiect de hotărâre privind dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. Calea Bucureşti f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
78. Proiect de hotărâre privind alipirea imobilelor situate în Braşov, str. 13 Decembrie nr. 100.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
79. Proiect de hotărâre privind înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului DE 575.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
80. Proiect de hotărâre privind înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului strada Posada – tronson 1.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
81. Proiect de hotărâre privind subapartamentarea imobilului situat în Braşov, str. Lungă nr. 1.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
82. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Zizinului f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
83. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Zizinului nr. 80.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
84. Proiect de hotărâre privind reglementare situaţie juridică imobil situat în Poiana Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
85. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii ″CNI″ S.A., a terenului aferent obiectivului de investiţie „Construire Sală de Sport şcoala Generală nr. 4, str. Jepilor nr. 1, Municipiul Braşov, Judeţul Braşov″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
86. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii „CNI″ S.A., a terenului aferent obiectivului de investiţie „Construire Sala de Sport Liceul Tehnologic Silvic Dr. Nicolae Rucăreanu, Aleea Minerva nr. 11, Municipiul Braşov, Judeţul Braşov″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
87. Informare privind Programul de transport pentru anul 2021 – actualizat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.