BRAȘOV. Ședință extraordinară de îndată a Consiliului Județean. Care sunt proiectele „arzătoare”
Consiliul Județean Brașov se va întruni astăzi, începând cu ora 11:00, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, pentru a aproba trei proiecte de hotărâri.
Unul dintre proiecte se referă la actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a surselor de finanțare pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 102 G Victoria – Viștișoara”. Contractul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa I, la care se adaugă fonduri din bugetul local al Consiliului Județean Brașov destinate cheltuielilor neeligibile.
Proiectul privind modernizarea drumului județean 102 G, în lungime de 9,9 km este împărțit din punctul de vedere al finanțării lucrărilor în două tronsoane. Astfel, primii 900 de metri din sectorul Victoria – Viștișoara sunt modernizați exclusiv din bugetul local al județului, iar restul de 9 km, din fondurile guvernamentale alocate prin PNDL, la care se adaugă bani din bugetul CJ Brașov.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 45.342.130 lei (inclusiv TVA), din care primul tronson costă 3.790.620 lei, iar cel de-al doilea tronson, 41.551.510 lei. Din totalul sumei, în urma actualizării indicatorilor tehnico-economici, fondurile alocate prin PNDL I pentru acest proiect ajung la valoarea de 39.834.022,73 lei, iar diferența care trebuie acoperită din bugetul județean se ridică la 5.508.107,27 lei.
Drumul județean 102 G este situat pe teritoriul administrativ al localităților Victoria, Viștișoara (sat din cadrul comunei Viștea), Drăguș și Stațiunea Climaterică Sâmbăta, în intravilanul și extravilanul acestora.
Trebuie menționat faptul că lucrările de modernizare a acestui drum județean au început în anul 2019, după semnarea contractului de execuție adjudecat de Asocierea SC Consal SRL – SC Multipland SRL. Contractul prevede modernizarea structurii rutiere pe întregul traseu, de la fundație, până la așternerea asfaltului, construirea a două poduri noi, reabilitarea și modernizarea unui număr de peste o sută de podețe de pe traseu, realizarea marcajelor și semnalizărilor rutiere. Până în prezent, pe o porțiune de 4 km a fost așternut stratul de legătură, iar pe 300 de metri a fost așternut stratul de uzură. O problemă care a încetinit ritmul lucrărilor a fost necesitatea realizării unor exproprieri pe anumite porțiuni, ceea ce a determinat și costuri suplimentare.
„Contractul semnat cu Ministerul Dezvoltării pentru finanțarea acestui proiect a fost suplimentat în două rânduri, în așa fel încât să reușim să acoperim din fonduri guvernamentale investițiile ample pe care trebuie să le facem la drumul județean 102 G. Limităm astfel, la maximum, sumele din bugetul propriu pe care le avem de cheltuit pentru acest obiectiv de investiții pe care îl considerăm extrem de important la nivelul Țării Făgărașului, pentru deschiderea zonei Victoria – Sâmbăta de Sus din punct de vedere turistic. Ne dorim să terminăm lucrările la acest drum, până la sfârșitul anului”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.