Politic

BRAȘOV. Ședință de Consiliu Local, LIVE pe internet, în această dimineață! Update: Interpelările nu au fost redate, ci doar răspunsurile primarului Scripcaru

 

Update 3: Punctele 5, 15 și 16 de pe ordinea de zi au fost retrase (în locul punctului 5 a fost votat altul, aflat pe lista suplimentară). Celelalte proiecte de hotărâre au fost aprobate de consilieri (au „trecut”).

Update 2: Ședința CL Brașov poate fi urmărită AICI, unde nu au fost redate, însă, și interpelările consilierilor locali, ci doar răspunsurile oferite de primarul George Scripcaru. 

Update 1: Deși a trecut mai bine de jumătate de oră de la 10.00, ședința CL Brașov nu a început (sau cel puțin nu este redată live).

————————————————————————————–

Ședința ordinară din această lună a Consiliului Local Brașov va avea loc în această dimineață, după orele 10.00 și va fi transmisă live pe internet (vom reveni cu link spre filmuleț). Printre altele, consilierii locali brașoveni vor vota cumpărarea de dispozitive electronice (tablete, laptop-uri etc. pentru elevi și profesori – vezi: La BRAȘOV, noul an școlar va fi întâmpinat cu… tablete / Situație incertă cu o lună înainte de primul clopoțel) și cumpărarea de măști de protecție pentru aproximativ 6.000 de persoane considerate a fi vulnerabile (vezi: BRAȘOV. COVID-19. Primarul Scripcaru propune cumpărarea de măști pentru 6.000 de persoane considerate vulnerabile / Decizie în ședința CL). Iată proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Municipiului Brașov – august 2020. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului Municipiului Braşov la data de 30.06.2020. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

3. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 580/2018 privind aprobarea Regulamentului privind repartizarea şi închirierea locuinţelor sociale aparţinând Municipiului Braşov. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale utilizate în anul 2020. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

5. Proiect de hotărâre privind repartizarea locuințelor sociale situate în Municipiul Brașov, str. Zizinului nr. 144. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

6. Proiect de hotărâre privind Calea Verde a Municipiului Brașov – Conectarea ariilor majore de teren prin soluții de transport ecologic. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov. VEZI ȘI: Primarul Scripcaru și „Calea Verde a Municipiului Brașov” / Aproape 1 milion de lei, dorit din fonduri europene, doar pentru documentația tehnică

7. Proiect de hotărâre privind darea în administrare a „Dispozitivului mobil de supraveghere a traficului rutier, cu măsurare și înregistrare a vitezei autovehiculelor prin utilizarea camerei video și a undelor laser”. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate, a caietului de sarcini şi a contractului privind delegarea gestiunii serviciilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare în municipiul Braşov. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții Asigurare Protecție Perimetrală Colegiul de Științe Grigore Antipa. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții Asigurare Protecție Perimetrală Școala Gimnazială nr. 11. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții Asigurare Protecție Perimetrală Școala Gimnazială nr. 13. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

12. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 200/30 martie 2012, republicată, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți reabilitării fațadelor imobilelor din Municipiul Brașov locuite de grupuri de persoane aflate în nevoie socială. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

13. Proiect de hotărâre privind documentaţia de urbanism „P.U.D. – Construire case de locuit cuplate, alee de deservire, parcare, împrejmuire şi organizare de şantier, Calea Feldioarei f.n. Braşov”, beneficiar S.C. Trepte S.R.L. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

14. Proiect de hotărâre privind documentaţia de urbanism „P.U.D. – Construire moteluri, str. Mălinului 14 H Braşov”, beneficiari Ciobanu Adrian şi Ciobanu Olesea. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

15. Proiect de hotărâre privind documentaţia de urbanism „P.U.Z. – Centru comercial parter, str. 13 Decembrie f.n.”. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

16. Proiect de hotărâre privind aprobare „P.U.Z. – Construire locuințe colective și dotări anexe, birouri, comerț și logistică și realizarea tramei stradale, str. Institutului f.n.”. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

17. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 697 din 15.11.2018 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, completată de Legea nr. 166/2016 pentru zona de protecţie a monumentelor istorice şi pentru zone construite protejate în Municipiul Braşov. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

18. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 698 din 15.11.2018 privind aprobarea programului pilot pentru procedura de implementare a Legii nr. 153/2011, completată de Legea nr. 166/2016, privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, pentru zona de protecţie a monumentelor istorice şi pentru zone construite protejate în Municipiul Braşov. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

19. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 163530 Brașov, nr. cad. 163530. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

20. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a cotei de 2/16 din terenul înscris în C.F. nr. 107377 Brașov, nr. cad. 2014/9, nr. top. 10903/3/1/1/2/9 de la Rusu Petru, Rusu Nina și Cojocaru Ana-Maria. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

21. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a ansamblului statuar “Frații Lapedatu”. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

22. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Braşov, Piaţa Sfatului nr. 7, ap. 5, deţinut de Teaci Petru şi Teaci Andrei-Pavel. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

23. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Braşov str. Castelului nr. 42 – 44 ap. 9, pivniţă ap. 9 (B14), SAD 5, SAD 6, SAD, 7 şi SAD 8, deţinut de Jekelius Johann Walter, Antoneag Margareta-Dorinela și Nippert IngridMaria-Ursula. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

24. Proiect de hotărâre pentru revocarea dreptului de dare în folosință gratuită către A.N.L. a terenului situat în Braşov, str. Pașcani f.n., în vederea construirii de locuințe, acordat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 242/2009, republicată.Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

25. Proiect de hotărâre pentru îndreptarea erorii materiale strecurată în conţinutul Hotărârii Consiliului Local nr. 874/10.12.2019 privind stabilirea cotelor părţi din sumele încasate cu titlu de chirie de către S.C. RIAL S.R.L. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

26. Proiect de hotărâre privind alipirea imobilelor terenuri str. Timiş – Triaj. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

27. Proiect de hotărâre pentru parteneriatul privind susţinerea învăţământului preuniversitar din cadrul Colegiului Naţional Johannes Honterus. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

28. Proiect de hotărâre privind constituirea dreptului de superficie, asupra imobilului situat în Braşov, str. Crinului, în favoarea proprietarilor construcţiei. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

29. Proiect de hotărâre privind declanşarea procedurii de expropriere str. Argintului f.n. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.

30. Proiect de hotărâre privind cooperarea cu comunitățile naționale din Municipiul Brașov pentru desfășurarea de evenimente culturale. Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button