BRAȘOV. Se știe cine va realiza proiectul tehnic pentru calea de rulare Alfa și platforma de îmbarcare-debarcare la Aeroportul Ghimbav
Astăzi am fost anunțați că în ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute a fost semnat contractul de servicii între Județul Brașov și S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L. privind realizarea Proiectului Tehnic pentru Calea de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
Preţul serviciilor este de 398.609,92 lei fără TVA. Potrivit clauzelor contractuale, firma prestatoare se obligă să constituie o garanţie de bună execuţie, în cuantum de 10%, respectiv 39.860,99 lei. Durata de prestare a serviciilor va fi de 75 de zile, structurată astfel:
* 15 zile calendaristice de la primirea comenzii date de către beneficiar, pentru documentația Certificat de Urbanism;
* 15 zile calendaristice de la primirea comenzii, pentru obținere avize, acorduri;
* 30 de zile calendaristice de la primirea comenzii, pentru proiect tehnic, caiete de sarcini și detalii de execuție;
* 15 zile calendaristice de la primirea comenzii, pentru Documentație Tehnică în vederea obținerii Autorizației de Construire.
Astăzi, CJ Brașov a transmis comanda pentru prima etapă, respectiv realizarea documentației aferente Certificatului de Urbanism.
Totodată, executivul CJ Brașov a elaborat documentația necesară lansării licitației în vederea realizării studiului de fundamentare pentru Aeroport. Documentația a fost transmisă spre avizare la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, iar după obținerea avizului aceasta va fi postată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Studiul de fundamentare va include și studiul de trafic pasageri și cargo și urmează să ia în calcul mai multe variante de realizare a investiției (concesionare, parteneriat public-privat etc.). În urma elaborării acestuia, CJ Brașov va putea lua o decizie argumentată din punct de vedere tehnic, economic și juridic privind modalitatea de finalizare a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
„Suntem în grafic în privința derulării procedurilor legale pentru realizarea Aeroportului. Acestea sunt etapele birocratice pe care trebuie să le parcurgem în această fază de proiectare, înainte de a relua lucrările de construcție pe care le-am prevăzut pentru etapa a treia de execuție. Sperăm să nu avem întârzieri sau contestații în procedura de licitație, astfel încât până la sfârșitul lunii august să putem da drumul la realizarea studiului de fundamentare. Totodată, sperăm ca proiectarea să decurgă fără probleme, astfel încât la finele celor 75 de zile prevăzute în contract să putem depune documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire pentru calea de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare”, spune președintele CJ Brașov, Adrian Veștea. (foto)
Amintim faptul că indicatorii tehnico-economici pentru etapa a III-a de execuție a Aeroportului, respectiv „Extinderea suprafețelor de mișcare aeroportuare, echiparea suprafețelor de mișcare cu instalații de balizaj, extinderea rețelelor de canalizare pluvială și drenaj, clădiri operaționale aeroportuare”, au fost aprobați de plenul CJ Brașov în decembrie 2016. Valoarea investițiilor prezăvute în această etapă la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav (fără TVA) este de 47.921.330 euro.
Administrația județeană a alocat în bugetul propriu al Județului Brașov pe anul 2017 suma de 47,134 milioane lei pentru continuarea investițiilor la aeroport.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.