Politic

BRAŞOV. S-ar putea dubla bursa de performanţă pentru elevi

 

În şedinţa ordinară a consiliul Local Braşov, ce se va desfăşura mâine, va fi discutat şi un amendament al social-democratului Lucian Pătraşcu, privind creşterea sumelor acordate elevilor foarte silitori, sub forma burselor de merit şi de performanţă.  

„Am avut săptămâna trecută o întâlnire cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Elevilor. Aceştia ne-au solicitat sprijinul pentru a creşte bursele de care beneficiază elevii din municipiul Braşov, care au rezultate bune la învăţătură. Ceea ce se acordă acum sunt sume mici, în comparaţie cu ce ar merita, dar şi în comparaţie cu ceea ce acordă alte municipii din România”, a argumentat Pătraşcu.  

În acest moment, bursa de merit este de 35 de lei pe lună. Aceasta se acordă celor care au obţinut în semestrul anterior o medie generală de cel puţin 8,50 şi 10 la purtare. Bursa de performanţă, pe care o primesc cei care obţin cel puţin un premiu la nivel naţional, este în acest moment tot de 35 de lei pe lună.

„Le-am recomandat elevilor să facă o solicitare către Primăria Braşov, iar eu am avut discuţii şi cu executivul Primăriei Braşov. Mă așteptam să găsesc modificarea operată la punctul 2 al ordinii de zi de la ședința de CL din 15 martie, dar nu a apărut nimic. Pentru că suntem încă în perioada de dezbateri şi depuneri de amendamente, eu am propus, astăzi, modificări ale burselor elevilor, în Comisia Economică. Am propus ca bursele de merit, pe care anul trecut le-au primit 9.377 de elevi, să fie majorate cu 15 lei, adică să fie la nivelul de 50 de lei”, a adăugat liderul de grup PSD din CL Braşov.

De asemenea, el a propus o diferenţiere între bursa de merit şi cea de performanţă, astfel încât cea din urmă menţionată să fie ridicată la suma de 70 de lei. Ultima oară, de bursa de performanţă au beneficiat 44 de elevi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare